marți, 7 februarie 2012

Dark was the night

Se ştie că în viaţă nu ai garanţii. De niciun fel. Că trebuie să fii dement, cretin, sau extrem de bazat spre a-ţi imagina că cerul azi albastru va fi şi mâine albastru, că iarba azi verde va fi şi mâine verde etc. Trebuie să fii credul, să suferi de naivitate şi să crezi în poveşti cu zâne pentru a crede că lumea e un loc frumos, în care e bine să îţi întemeiezi o familie, la care şi spre care să te întorci, zi de zi, cu căldură şi lumină, în care soţul, în care copiii ies pe stradă fericiţi şi se întorc relaxaţi şi-n siguranţă chiar şi din propriul oraş. 
Dar ce se întâmplă când crezul tău despre viaţă nu e de aşa natură? E simplu. Ţi se întâmplă lucruri la care te aşteptai. Şi credeţi-mă, lucrurile astea nu sunt deloc bune. 
Ai presupune că o ieşire în oraş la ora 10 am este relativ sigură. Drumul nu e curăţat de zăpadă, gheaţa e prezentă, ştii că rişti o fractură, de gambă, de antebraţ, de orice; nu te aştepţi să fie cald, soare, să te bronzezi pe bulevard şi nu ieşi nici pentru a agăţa, nici pentru a fi agăţată. De altfel, nici locul, nici ora nu ar fi potrivite dacă ţi-ai propune asta. Aşadar ieşi pentru că ai de rezolvat nişte chestiuni. Te afli în loc public. În acel loc lângă care ochiul vigilent al poliţistului te taxează aspru dacă traversezi pe roşu. În acel loc în care circulă alte sute de oameni, fiecare cu treaba sau netreaba sa. Aştepţi la semafor, cu nasul abia iţindu-se dintre mormanele uriaşe de zăpadă, şi faci câţiva paşi pe trecerea de pietoni, pentru ca, după câteva secunde, să faci cunoştinţă cu un pumn în stern. Ţie destinat. Cu dedicaţie. Bochetarul care ţi l-a lipit îţi adresează şi nişte cuvinte, încerci să realizezi cam ce voia să spună, pentru că nu pricepuseşi nici de ce fuseseşi ţinta cretinopatului, nici cu ce îl încurcai, nici ce îţi spunea. Îţi continui drumul, cu respiraţia tăiată măcar pentru câteva minute, şi te bucuri că boschetarul nu fusese mai înalt, mai hrănit, mai musculos, să-ţi fi ars două în cap cât să ţi-l spargă, dracului. Nu întorci privirea. Ştii că  în războiul ăsta bătălia e de mult pierdută. Tu ai de ajuns în timp util la serviciu, nu de dat declaraţii la poliţie, nu de urmărit agresorul, nu de întrebat de ce dracului nimeni nu intervenise şi nimeni nu văzuse. Dar întrebarea mea e: dacă nu eu aş fi fost subiectul, dacă nu pe mine m-ar fi lovit, ci pe domnişoara slăbuţă din dreapta mea, cum aş fi reacţionat eu? Din păcate răspunsul mi-e destul de evident şi nu cred că, femeie fiind, aş fi mers să-l alerg pe ghiorlan. Totuşi, dacă domnişoara slabuţă care tocmai încasase un pumn în stern de la un boschetar s-ar fi aflat lângă mine, sunt convinsă că m-aş fi oprit măcar cât s-o întreb cum se simte. Aşa că mă bucur că domnişoara slăbuţă am fost eu. N-am avut de făcut alegeri. Măcar de data asta.
De data asta riscul a fost asumat şi consecinţele nesemnificative. Fractura nu a fost nici măcar sufletească. A fost un semnal de alarmă. Îndrăzneşte să te aventurezi, lumea e atât de verde şi de frumoasă. Dar dacă nu e aşa, cine plăteşte daunele morale?... 
În oceanul care mă înconjurase s-au aflat un boschetar. Şi-atât.


4 comentarii:

  1. Esti bine?
    nu ma mira. nimeni nu se opreste nici sa vada daca mai respiri, ca sa nu mai vorbim sa il ia de guler pe idiot si sa dea cu el de pamant. traim intr-o lume in care indiferenta e la rang de cinste, iar adoptarea atitudinii aleia cumulate de orb, surd si mut a devenit stilul obisnuit al tuturor. nu conteaza ce i se intampla aluia de langa noi. atata timp cat noua ne e bine, de restul poate sa se aleaga praful, asta-i sloganul general. as fi fost uimita daca s-ar fi gasit cineva sa de-a cu el de pamant sau sa iti intinda o mana, sa-ti spuna o vorba buna. :(

    RăspundețiȘtergere
  2. scuze pentru "de-a"(cu el de pamant) nu gramatica e de vina, ci degetele :))
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. iti recomand sa asculti Hotel Cismigiu- Vama Veche :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Tina: da, sunt bine. Atata doar ca pentru o clipa am pus la indoiala propriul meu discernamant. Dupa ce m-am dumirit m-am intrebat daca nu cumva gresisem, daca nu cumva procedasem eronat. In indiferent care privinta.
    Ramai treaz: world is... such a lovely place, huh? Nu stiam piesa, ma rezumasem la "18 ani", la "Zmeul" si la "Vama veche". Nu din snobism, ci din necunostinta. :) E... realista rau.

    RăspundețiȘtergere