Sentimentul meu de azi este că lumea a renunţat la două culori. Nu mai există alb şi nu mai există negru - ne bălăcim în nuanţe de gri, de rozaliu neplăcut, de portocaliu spălăcit, dar culoarea predominantă e griul. Cenuşiul.
Nu mai avem graniţe. Nu mai avem "asta mi-e permis şi asta nu". Nu mai avem moralitate, avem însă judecăţi aspre în ce-i priveşte pe ceilalţi. Cu noi înşine suntem prea indulgenţi sau prea exigenţi, judecători parţiali, plătiţi de o conştiinţă de a cărei existenţă nu am fost înştiinţaţi.
Suntem incapabili să ne evaluăm corect. Ne supraestimăm sau ne subestimăm cu graţie. Ne credem mai buni sau mai răi decât suntem. Ne autoflagelăm când avem de-a face cu isteriile altora, deşi nu ne putem imagina cum reuşiserăm să păcătuim atât de mult într-un timp atât de scurt, însă presupunem că isteria căreia trebuie să îi facem faţă are trimitere la noi.
Nu, lumea nu mai are graniţe. Şi au dispărut culorile. Nu mai există alb, după cum nu mai există negru.
Am terminat de recitit, după ani, "Dama cu camelii". Mi s-a reconfirmat un adevăr vechi de când lumea. Anume acela că femeile de o moralitate îndoielnică sunt invidiate, urâte, folosite, dar, în acelaşi timp, privite cu înţelegere. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cineva suferind. "Săracul, ar fi om bun, dar are hepatita B". "Săraca, păcat de ea, ar fi o fată tare drăguţă, ce păcat că a rămas cu cicatricea aia urâtă după accident". Pe ăştia nu îi iertăm. Nu scriem romane despre ei.
Dumas fiul a avut o copilărie extrem de nefericită, care l-a marcat grav. Ca tânăr, s-a implicat în toate lucrurile imorale ale vremii, ca să le înţeleagă şi să le descrie prin prisma experienţei. Cred că dacă trăia în vremurile noastre, Tom Hanks pe el l-ar fi interpretat în "Străzile din Philadelphia".
Totuşi, diferenţele nu sunt substanţiale. Prostituatele au fost folosite, rămân folosite şi privite ca nişte femei care asta au ales pentru ele. Unii le vor considera mărfuri, unele le vor admira în secret, dar nimeni nu le va condamna. Mult mai grav e să ai o cicatrice.
Singura schimbare se referă la eliminarea celor două culori: albul şi negrul au dispărut din conştiinţa colectivă.
Ce bine că cicatricile sufleteşti nu sunt la vedere.
poate ca cicatricile sufletesti nu sunt la vedere, dar cel cu cicatrici sufletesti se va comporta totdeauna diferit, va fi marcat, diferit si batator la ochi. deci va fi in neregula.
RăspundețiȘtergereCineva spunea seara trecuta ca fiecare din noi se confrunta cu situatii de criza, care nu tin de noi. De noi depinde doar felul in care gestionam suferinta. In ce fel o lasam sa ne marcheze.
RăspundețiȘtergereeu, sincer, nu stiu daca depinde numai de noi felul in care o lasam sa ne marcheze. de marcat, oricum ne marcheaza ca nu o putem nega. sau o putem, dar asta nu-i o rezolvare. poate in timp invatam sa traim cu ea asa cum traim cu oricare problema marunta de zi cu zi. dar asta nu stiu daca e o acceptare a problemei. nu stiu. cred ca nu le rezolvam, doar invatam sa mergem mai departe. habar nu am. cred ca bat campii :)
ȘtergereToate-s complicate, asta e sigur, Tina. Nimic nu e in alb sau negru...
RăspundețiȘtergereSunt perfect de acord ca au disparut culorile. Iar, daca ne uitam la tv, pe posturile de asa-zise stiri, e jale. Pentru unii, Basescu e dusmanul de moarte al Patriei, pentru altii e salvatorul ei. Niciunde nu se mai vorbeste de un presedinte cu bune si cu rele. Si asta e numai un exemplu.
RăspundețiȘtergereP.S. Am observat ca scrii corect verbele la mai mult ca perfect. Mai rar. :)
Atat lucrurile, cat si oamenii au tente de gri, in functie de ochiul care le priveste. Hitler a fost privit cu multa incredere nu doar de adeptii sai, ci de mare parte din poporul al carui conducator a fost. La fel Stalin. O observatie obiectiva poate fi facuta doar de cei neimplicati direct, si, cel mai adesea, de urmasii, nu de contemporanii liderilor.
RăspundețiȘtergereDe acord :)
ȘtergereAr fi interesant sa putem sa fim obiectivi, cred eu. Dar doar pozitia de observator iti ofera sansa asta.
RăspundețiȘtergereSau, sa renuntam la patimi, orgolii, ambitii, incapatanari, rautati etc. Bine, ca idee spun, pentru ca, in fapt, stiu ca nu se poate. Parca nu e omenesc.
ȘtergereDa, cata vreme avem ambitii, mai mici sau mai mari, avem si pasiuni, patimi, si luptam pentru a ne implini visul, nemaitinand cont ca, prin implinirea sa, poate devenim noi fericiti, in schimb ii nefericim pe alti zece.
RăspundețiȘtergereE ca in banc, stii?
Maria merge la vrajitoare si o intreaba:
- Am doi pretendenti. Pe Ion si pe Gheorghe. Cine va fi fericitul?
Vrajitoarea raspunde:
- Ion. Pentru ca te vei marita cu Gheorghe.
Ei? :)