duminică, 8 iulie 2012

Arhitecturi mintale

O discuţie m-a făcut să îmi doresc să revăd un film de demult. Un film pe care îl văzusem cu mulţi ani în urmă şi care mă intrigase. Problema era că niciunul din noi nu ştiam prin ce anume ne intrigase filmul. Îl văzusem fiecare pe unde ne aflam, eu la mine în oraş, el în oraşul studenţiei sale, eu împreună cu gaşca mea, el împreună cu... dar ce relevanţă are cu cine îl văzuse el? 
Am revăzut filmul, cât să îmi dau seama că memoria uneori joacă feste, că ea însăşi creează confuzii mintale, că amalgamează lucruri, situaţii, scene, că le mixează, le amestecă, iar rezultatul e departe de adevăr. 
Am revăzut, aşadar, în alţi termeni şi alte condiţii, un soi de "Big Brother". 
Într-un imobil impunător din Manhattan se mută o editoare frumuşică, de 35 de ani, la scurt timp după divorţ. Ce şochează la film nu e doar limbajul trivial (e genul de limbaj pe care îl auzim acum oriunde ne aflăm, în cazul în care nu suntem la filarmonică sau teatru, unde auditoriul mai are pretenţii legate de respectabilitate). Şochează scenele de sex. Şochează îndrăzneala. Şochează lipsa de raţiune şi de analiză. Şochează pripa cu care protagoniştii se azvârlu în indiferent ce, de parcă după cinci minute de analiză situaţia ar avea alţi vectori. Şochează instinctele animalice. 
Mă întreb: dacă ar fi să îmi caut o locuinţă, dacă aş găsi ceva într-un imobil rău famat, m-aş arunca, nebuneşte, în vârtej, ca să experimentez, nedând crezare zvonurilor? Dacă aş şti că au fost trei morţi suspecte în acel imobil, mi-aş căuta-o cu lumânarea? M-aş considera imună? 
Mă rog. Editoarea noastră se mută, fără analiza de care pomeneam, şi, când începe să descopere demenţa de care e înconjurată, o priveşte ca pe ceva firesc. Numai finalul o va determina să ia atitudine. Când conştientizează că proprietarul imobilului deţine un control total asupra intimităţii chiriaşilor, când vede înregistrările şi monitorizarea precisă, abia acela e momentul în care realizează că faptul că e partenera de sex a proprietarului nu îi asigură nicio garanţie, niciun avantaj, pentru că, nu-i aşa, partenera de mâine ar putea fi alta. 
Personajul principal nu e proprietarul imobilului şi al monitoarelor, e editoarea asta rămasă iraţională până în momentul în care o realitate mult prea dură o trezeşte din beţia în care fie intrase de bună-voie, fie fusese împinsă de o societate la fel de nebună ca ea.
Aşadar, dacă vreţi sex, instincte animalice, monitorizare, control al propriilor vieţi, urmăriţi asta în SLIVER. 
Sharon Stone va fi la fel de provocatoare, la fel de dezinhibată, la fel de incitantă pentru minţile înfierbântate ale unora. Cred că prestează aşa cum ne-a obişnuit. 
Întrebarea mea e: câţi am fi dispuşi să ne aruncăm în gol, sfidând precauţiile? Şi de ce am vrea să facem asta? De ce am risca? De dragul adrenalinei? 
Unele arhitecturi mintale nu pot fi decât maladive. Aşa cum este şi întreaga construcţie a filmului. Un film lipsit de sensibilitate, brut, care arată tot ce deţine omenirea mai rău, de altfel. 

11 comentarii:

  1. am vazut filmul cu multi ani in urma. nu imi mai amintesc prea multe din el, dar referitor la intrebarea ta. nu e neaparat adrenalina. sunt momente in viata fiecaruia ... sau poate numai a unora :), momente in care nu iti mai acorzi timpul obisnuit pentru a rationa. sau pur si simplu te-ai saturat sa mai rationezi pentru ca oricum rezultatul e de 2 lei. si atunci ... te arunci pur si simplu. risti totul pe o carte pentru ca te-ai saturat de ce ai. eu stiu cum e :) am practicat-o de vreo 2 ori. nu mi-a fost prea roz, dar nici foarte rau nu a fost. se putea si mai rau ... cum zic unii :). inveti din asta. poate ca te trag inapoi, poate ca pierzi mult, dar ... a 3 oara poate e cu noroc :)), ori dai inainte, ori se termina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Of, dar oamenii aia erau irationali pana la dementza. :))) Unul mai obsedat decat celalalt. Ce m-a contrariat a fost faptul ca, desi tipa incepea sa simta ca lucrurile nu sunt limpezi acolo, nici prin cap nu-i trecea sa caute alt drum. Nu. Mergea orbeste pe acela, zici ca era singurul.
    Ca in rest, toti luam uneori decizii in pripa. Dupa care regretam daca am nimerit rau, si incepem sa cautam altceva, sau, daca am nimerit bine, binele se termina, ca asa e cu lucrurile bune. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Asadar sa nu-i condamn pe protagonisti. Pentru ca rezumatul tau suna cunoscut pentru mine...

    RăspundețiȘtergere
  4. Suna a imposibilitate de a fi in control deplin in ce-ti priveste viata. Deciziile tale, care ar trebui sa se refere strict la binele tau, interfereaza cu dorintele altora, si-atunci e greu sa distingi pana unde ai mers doar tu cu decizia si de unde anume ai fost influentat (sau manipulat, dupa caz).

    RăspundețiȘtergere