duminică, 9 septembrie 2012

Sa mori din dragoste de viata

Să scrii într-un loc public înseamnă să expui părţi, fragmente din inima şi din sufletul tău, conştient că pentru acele părţi vei fi judecat şi, dacă e cazul, exonerat. 
"Ţine, ia, acesta este sufletul meu". 
E un risc asumat. Şi toamna îl face chiar mai amar decât intenţionam. Dar, dacă amarul e împletit cu armonii, poate fi mai uşor de iertat.
În globul de cristal al timpului s-a mai înfipt un anotimp. Ca un spin în pieptul păsării spin, care se sinucide din dragoste de viaţă.
Anotimpurile sunt ceva atât de ciclic. Atât de firesc. Nu ştiu de ce primăvara nu este atât de inspiraţională pentru mine cum e toamna. Îmbătrânesc? Mor? Zi de zi câte puţin, e o certitudine. Dar toamna mi-aminteşte cât de frumoasă poate fi viaţa, cu apusurile ei ruginii cu tot. Cu soarele anemic, cu galbenul mai galben ca niciodată, cu încăpăţânarea de a străbate şi de a o lua de la început într-un alt an... 



9 comentarii:

  1. :) uitasem de melodia asta. vocea lui Gheorghe Gheorghiu mi-a placut dintotdeauna. incerc de fiecare data sa uit din cine iese, sa uit de omul Gheorghe Gheorghiu pentru ca asa trebuie sa fie, trebuie sa judecam un artist pentru talent si nu pentru omul din el. si, sa stii ca reusesc in cazul lui :)
    eu cred ca odata cu trecerea anilor vedem toamna ca pe o renuntare. constientizam ca pierdem ceva. chiar daca va veni din nou primavara, vor inverzi campurile etc. etc. sunt lucruri care nu se vor mai intoarce.iar in momentul in care devenim constienti de asta, toamna devine melancolica si nici chiar culorile superbe, nici toate aromele divine nu vor sterge umbra de melancolie care, zic eu, devine mai pregnanta cu fiecare toamna care vine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant, nu esti singura care are o parere proasta despre cantaret. Eu nu stiu despre el mare lucru, si ma feresc sa aflu, pentru ca ma tem de ce-ar putea iesi la suprafata. :)))
    Da, ai dreptate, va fi o renastere anul viitor, insa, pana sa ajungem la ea, avem de iubit toamna asta, cu culori, arome, cu ploi, cu zile tot mai scurte si mai friguroase, cu ceatza si vant. Hai ca deja m-am zgribulit. Si cu toate astea iubesc toamna...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la un artist, scriitor, etc. trebuie sa lasam viata personala la o parte daca vrem sa ii apreciem corect opera. trebuie sa alegem. omul sau artistul. acum nu o sa ma apuc (asa cum, din pacate fac multi) sa spun ca nu imi place un artist numai pentru ca s-a despartit de nevasta, ca l-aau aduna beat mort de pe nu stiu unde, ca se drogheaza, ca are alta orientare sexuala sau religie etc. asta inseamna sa fii limitat, sa ai prejudecati idioate. asa si cu Ghe. Georghiu. prefer sa nu ma gandesc la om, ci numai la vocea lui.

      Ștergere
  3. Mai demult scriam ceva asemanator despre actorii pe care am ocazia sa ii vad pe scena, cei de provincie asadar. Spuneam ca ar fi pacat sa il cobor pe zeu de pe piedestal pentru diverse, daca rolul il urcase acolo. Am ramas la aceeasi parere, chiar daca ne intersectam uneori in cele mai neasteptate locuri.

    RăspundețiȘtergere
  4. ”Toamna se numără bobocii”, parcă așa spune o vorbă românească. Au știut ei bătrânii de ce au zis asta. Plecând de aici, putem argumenta că și noi ne ”numărăm”, tot toamna, vibrațiile sufletului, dar, doar pe cele care ne-au rămas întregi după frământările și zbuciumul verii. Vara e un anotimp al nebuniei, al alergării în gol, al luptei cu frământările sufletești, al sesizării neîmplinirilor. Și, după ce acestea trec, vine toamna, când toate încep să se așeze. Începe reflecția. Toamna, cred, e mai inspirațională nu ca anotimp în sine, ci pentru că îți dă posibilitatea să meditezi. Meditezi la ce a fost și ți le așezi astfel încât să îți accepți frustrările, dar te pregătești și pentru urgia iernii ce va veni. Și, odată cu tine, pare că se pregătește natura toată. Natura nu poate să se ”lupte” altfel cu iarna decât despuindu-se toată și punându-se în genunchi în fața ei. Procedează la fel ca femeile acelea care, lipsite de orice puteri fiind, ca să nu fie violate, se automutilează și, astfel, își înfrâng ”călăul”. Omul, din fericire, nu procedează precum Natura, învinge urgiile cu ajutorul minții și sufletului său. Inspirația de care tu vorbești poate fi un astfel de semn :).

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesanta viziunea ta asupra vietii. Chiar nemaiintalnita, asadar originala! Mi-a placut mult. Multumesc frumos.
    Un singur amendament: crezi ca vara are cineva timp sa se confrunte cu frustrarile proprii? Vara parca nu ai timp sa reflectezi, prea ocupat cu traitul la maxim! Mai degraba faci asta toamna, cand, daca am avea sobe, am sta langa foc si am reflecta, de unii singuri sau la gramada, pentru ca asa cere datina... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi mult! Nu știu dacă e originală viziunea mea, așa mi-a venit atunci să scriu :). Cât privește frustrările din timpul verii, cred că am vrut să spun că acestea se acumulează vara, iar toamna stăm și le analizăm. Cam așa ceva. Na, asta cu frustrările nu mi-a mai ieșit :( :D.

      Ștergere
  6. Dedeparte toamna este anotimpul meu preferat. Ma face sa cad intro stare aparte in care vad totul limpede si curat, indiferent ca ploua, bate vantul sau e soare ma simt undeva deasupra tuturor si neafectat de asta. Din postura asta nu pot decat sa te judec de iubire si sa te exonerez de moarte. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Superb scris! Stiam eu de ce mi-a fost dor! >:D<

    RăspundețiȘtergere