sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Iedera

Creată parcă pentru sceptici, ca mine, "Iedera" are un ton mai degrabă realist, mai degrabă dramatic-caragialesc, mai degrabă trist şi incolor decât pasional. 
Grazia Deledda reuşeşte să descrie cu exactitate nişte personaje. Unele sunt puternice, dar dominate de pasiuni atavice, primare, simpliste, în ciuda caracterului de fier. Poate tocmai prin asta par atât de vii - femeia iscusită, harnică şi frumoasă care cade moale ca o cârpă în braţele bărbatului pe care îl adoră e capabilă să îndure la nesfârşit cârcotelile unui moş dement şi avar pe care îl îngrijeşte, mai suportă şi curtea ne-elaborată pe care i-o face un mai tânăr pretendent, mai e capabilă să raţioneze, să acţioneze, să fie lucidă în cele mai ciudate împrejurări, până când, de teamă că mult iubitul va săvârşi un act nesăbuit, datorită incapacităţii sale de a fi un om practic şi de a se salva de la iminentul faliment, femeia devine ucigaşa bătrânului astmatic lăsat în grija ei, ştiind că astfel averea va intra în posesia debusolatului ei amant. Femeia raţională de până ieri cedează presiunii exercitate de ameninţarea mult iubitului, care, văzându-se perfect inutil, ameninţă cu sinuciderea. Şi uite cum îşi pierde ea minţile, incapabilă să vadă că un om atât de slab cum era idolul său nu ar avea vreodată îndrăzneala să îşi curme zilele. 
Celelalte personaje, aparent secundare, sunt descrise cu o la fel de mare precizie, deşi nu întrunesc atâtea calităţi. Unele sunt teribil de evlavioase, credinţa lor ferventă făcându-te să te întrebi de ce permit ca singura scăpare să fie reprezentată de rituri şi ritualuri, pentru că persoanele în cauză nu par a se ruga lui Dumnezeu, ci mai degrabă ţin la convenţii, rituri şi ritualuri, de la care ştiu că nu se pot abate sub nicio formă, dacă doresc să le fie bine. Ce bine, te întrebi? În ce ar consta binele pentru ei?
În mod curios, preotul are simţ practic şi gândire lucidă. Pare cel mai dezinteresat personaj, cel mai inteligent, cel mai neimplicat fără să fie nevoie, şi, în acelaşi timp, cel mai necesar. 
Povestea sfârşeşte exact cum sfârşesc poveştile din viaţă. Femeia care l-a iubit ca o dementă pe cel mai nepotrivit bărbat ajunge după ani buni soţia sa, aceasta fiind modalitatea de a plăti pentru crima săvârşită.
"Iedera" nu e acel gen de roman pe care să-l citeşti cu sufletul la gură, nici acela al cărui final să vrei să îl citeşti înainte de a-i parcurge, cu conştiinciozitate, paginile, pentru că ele curg în mod firesc, cum curge peste oameni timpul, afectându-i, pe unii mai mult, pe alţii mai puţin, însă schimbându-i pe toţi deopotrivă. Pentru că fiecare început are şi un sfârşit, finalul cărţii îţi lasă un gust amar, dar în acelaşi timp cunoscut: de viaţă trăită. Nefardată, nepudrată, neexagerată. 

8 comentarii:

  1. Foarte interesantă maniera în care ai înțeles tu cartea. Îmi place și comentariul tău. Când comentezi ceva, pare că ești atentă să vezi mereu ce se aseamănă cu tine și să prezinți asta.
    Mărturisesc că eu n-am citit cartea. N-am citit nimic de această scriitoare. Știu că am auzit de ea prin liceu.E italiană, parcă. M-am interesat atunci și am reținut că ar fi câștigat premiul Oscar pentru literatură, cred că prin anii ”50. Am căutat atunci niște cărți ale ei dar, cum n-am găsit niciuna, am uitat-o complet. Mersi că mi-ai amintit tu acum. Să văd ce o să pot face.
    Acum citesc ”Vin ploile”, de Louis Bromfield. E o carte pe care am abandonat-o când aveam 20 de ani. Acum am reluat-o și mi se pare minunată. Îmi place că e groasă, are peste 500 de pagini. Abia aștept să mă apuc de citit acum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sper doar că îmi pun alte întrebări decât îşi pune restul lumii atunci când citesc câte ceva. Sper că nu caut asemănări, pentru că ar fi crunt să mă regăsesc în fiecare personaj câte puţin. Uite, pe femeia asta nu pot să spun că am înţeles-o. De eroină vorbesc. Lucidă în toate privinţele - până aici bine. Pierzându-şi cumpătul de dragul unui loser - se mai întâmplă. Dar să comită o crimă pentru a-l salva? De unde până unde? Wow. Tragedia nu a constat neapărat în crima în sine, deşi nici asta nu e lucru puţin, ci în completa absenţă a remuşcărilor din conştiinţa ei. Mai degrabă s-a temut, mai degrabă a căutat portiţe de salvare, mai degrabă a uitat de crima comisă, de parcă era ceva la ordinea zilei. Firesc. Uzual. Obişnuit.
    A fost prima carte a autoarei pe care am citit-o, şi pot spune că e scrisă foarte bine.
    Îţi doresc spor la lectură!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am încredere în cărțile pe care tu le citești că sunt bune. Chiar, în cât timp termini o carte? Cât poți să citești cel mai mult într-o zi?
      Gesturi, acțiuni necugetate sau extreme făcute de femei pentru bărbații iubiți (sau pe care cred că îi iubesc), am întâlnit și la Dostoievski în toate romanele sale. De asta îl iubesc pe Dostoievski, pentru că pune personajele să trăiască la limită, să trăiască adevărat, să poate trece peste orice pentru aș putea atinge scopul. În ”Crimă și pedeapsă” drama personajului nu constă în crima pe care o săvârșește, ci în faptul că nu a putut să se împace cu ideea a ceea ce făcuse. Din cauza asta, el își cerea ”pedeapsa”. Ori, în ”Iedera”, spui că femeia nu nu avea nicio remușcare. Trebuie să fie foarte interesant.

      Ștergere
    2. Si mie mi-a fost curioasa atitudinea femeii. Nu era vreo nesimtita sau vreo femeie fara inima. Autoarea e fabuloasa, chiar reuseste sa te faca sa patrunzi in atmosfera. In cazul mentionat, au existat remuscari. Insa atat de insignifiante incat nici nu merita pomenite. Dupa faptuirea crimei, femeia trebuie sa se ascunda, fiindca politia voia sa se asigure ca astmaticul murise de moarte buna, si ii interoga pe toti cei prezenti in casa. Asadar, remuscarile femeii au fost inlocuite cu repeziciune de teama. De teama ca va fi prinsa. Ca va infunda ocna. Ca va fi despartita de cel pentru salvarea caruia comisese crima. Viata o trimite la preot, caruia nu i se confeseaza, dimpotriva, el pare sa exteriorizeze gandurile ei, dar o face doar in ce privea iubirea nepotrivita pe care o nutrea pentru un barbat. Descrierea facuta de preot este reprezentativa pentru ce a insemnat femeia la acel timp. Insa preotul nu a judecat-o, ci a ajutat-o sa se salveze. Blestemul vietii sale a urmarit-o pe ea, pentru ca, dupa ce s-a angajat in diverse locuri, ajunsa la o varsta mai mult decat matura, se trezeste ca trebuie sa-si plateasca pacatele maritandu-se cu cel pe care atat de nebuneste il iubise in tinerete. Si nu se mai marita din dragoste, ci din datorie.
      Mi-ar placea sa cred ca dragostea pasionala nu e doar sex. Ca dragostea poate fi dragoste, reprezentata de placerea de a conversa cu cel/cea de langa tine, si la adanci batraneti, cand va fi ridat/a si plictisitor/oare.
      Nu citesc foarte repede, pentru ca nu am timpul fizic necesar. Insa citesc constant. In mijloacele de transport in comun (am invatat sa folosesc casti, ca sa nu mai aud conversatiile, ci doar o muzica care nu-mi stinghereste gandurile), acasa, inainte de culcare (numai ca aici am deja probleme, pentru ca ma ia somnul), si, poate datorita lui Cioran, in timpul insomniilor. Cioran credea ca insomnia ar trebui platita, intr-atat e de constructiva. :) Inca nu am inteles pe deplin de ce imi place omul asta. Poate pentru ca, in spatele oricarei idei, oricat de sumbre, gasesti si putin umor, daca esti dispus sa il vezi. :)

      Ștergere
    3. Gata, m-ai făcut foarte curios în ceea ce privește cartea de mai sus. O să o caut la vreun anticariat, sau o comand pe net. Poate să o citesc în vacanța asta, de Crăciun.
      P.S. Dar, dragostea pasională nu înseamnă doar sex. Nici nu se poate numai așa. Episoadele de sex sunt izbucniri, ca de vulcan, ale dragostei, atunci când ea este chiar și pasională.
      Alt P.S. Te înțeleg cum e cu somnul care vine seara, după ce te apuci de citit. Și eu mă confrunt cu aceeași problemă. Eu îl combat tot cu somn, în timpul zilei, când pot.

      Ștergere
    4. Sper sincer să nu fii dezamăgit după ce vei citi cartea. Sunt convinsă că nu îi impresionează pe toţi. Am luat, de altfel, o ţeapă cu "Spitalul Municipal" care nu a fost nici roman de dragoste, nici multă medicină nu a cuprins, nici siropul nu a fost în formă pură. A fost ceva spălăcit şi atât de departe de realitate încât fervoarea cu care am citit ultimele pagini s-a datorat strict dorinţei de a termina odată cu inepţiile acelea. :)
      PS: nu ştiu dacă îţi place Vank. Probabil că nu, din câte încep să observ la tine. Băieţii ăştia au o piesă în care spun: "Mai merită oare să iubeşti cu adevărat? Şi cântecul nu înseamnă pat, e un dar de ziua ta" ("O mie"). Şi totuşi, tendinţa din zilele noastre e să rezumăm dragostea la sex. Din "Spitalul Municipal" blamat mai sus am reţinut o replică destul de curioasă: "Ai observat cât de tâmpiţi arată oamenii când fac sex?" (era vorba de a face sex, nu dragoste). Of, ca transform tema asta în leit-motiv, poate pentru că încă am nedumeriri.
      PPS: şi eu compensez cu somn ziua, însă doar atunci când nu lucrez, adică în weekend. În rest, mă "bucur" de tensiune 10-12 ore pe zi.

      Ștergere
  3. N-am citit cartea, dar imi amintesc de o mini-serie italiana cu titlul asta. Oare era ecranizarea cartii? Imi amintesc ca mi-a placut, dar sa ma omori daca mai stiu de ce :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu, cartea nu are legatura cu serialul italian pe care, de altfel, l-am urmarit si eu, cu sufletul la gura. Serialul era povestea unei... orfane, daca nu ma insel, si se difuza vinerea. Fata aia (Edera) parea fragila, poate asa si era, si, ca in majoritatea filmelor italiene, traiai asteptand episodul urmator si sperand ca dreptatea va triumfa. Si a facut-o, daca bine retin. :))

    RăspundețiȘtergere