luni, 5 noiembrie 2012

Poveste fara nume

"Iubirea noastră a fost o îndelungă luptă pentru înfrângere", declara, în piesă, "anonimul veneţian".
Am revăzut povestea. Alta, de fiecare dată, pentru că actorii "mei" sunt capabili să modifice textul, să adauge, să scoată segmente, să îl adapteze, să fie în ton cu sala, cu publicul. Şi fac asta cu atâta naturaleţe, cu atâta profesionalism, cu atâta drag, încât te fac să te gândeşti: "Dacă nu ar fi fost actori, nu ar fi fost nimic!!"
Am fost emoţionată de la bun început. Pentru că povestea e despre doi oameni care s-au iubit şi continuă să o facă şi după ce s-au despărţit. În ciuda umorului, a glumelor prezente pe tot parcursul piesei, eu am simţit cu toţi porii durerea pe care o ascundea povestea. Am simţit-o atât de acut încât mi-am pătat bluza cu rimel. N-a fost ceva neaşteptat când, la omagiile de final, protagonista şi-a aţintit frumoşii ochi albaştri într-ai mei, pentru o clipă. Ne-am simţit una pe cealaltă. 
Spectacolul ăsta se joacă cu sala plină, mereu. Lucru oarecum deranjant, pentru că publicul tânăr aude şi vede doar spectacolul, doar amuzamentul, doar ceea ce aparent e trivial, incapabil să recunoască subtilităţile. Prin urmare, unele replici s-au pierdut, datorită râsetelor tinerilor spectatori care nu rămăseseră să vadă X Factor la televizor. Comentariile ulterioare au fost cele aşteptate. Nu poţi da mărgăritare porcilor. Tinerii sesizaseră doar că protagonistul alunecase pe scena plină cu apă, la finalul spectacolului. A fost teribil de interesant să îl vezi pe Zoli alunecând, nu-i aşa? După o oră şi jumătate de dramă, noi râdem pentru că Zoli a alunecat pe scenă. Pe tineri îi însoţeşte, din ce văd, un fin spirit de observaţie. Bravo lor şi educatorilor lor, fie că e vorba de părinţi sau profesori. Generaţie pierdută. Înecată în superficial şi aparenţe. 
Dincolo de aceste neajunsuri, "iubirea noastră a fost o îndelungă luptă pentru înfrângere" mi-a amintit de ce a fost odată. Cândva.


12 comentarii:

  1. Deci sa inteleg ca iesirea la teatru a fost un pic frustranta. poate ca ar fi mai bine daca s-ar distribui casti si la teatru, ca sa nu mai fii obligat sa asculti manifestarile si comentariile celorlalti.
    da, stiu, suna idiot, dar ar fi eficient.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din fericire, oamenii astia s-au descurcat de minune pe scena. Sunt intr-atat de dedicati muncii lor incat preiau o replica din sala si o folosesc in scenariu, astfel ca per ansamblu nu a fost ceva deranjant, ci doar... dureros. Ca o amintire pe care o credeai uitata si pe care o redescoperi in adancurile fiintei, rupand bucati din tine, secunda dupa secunda...

    RăspundețiȘtergere
  3. Banuiesc ca daca oamenii aia nu ar merita, nu ti-ai mai pierde timpul enervandu-te pe acolo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ador teatrul. Nu am mai fost de patru ani si mor de ciuda. M-am lasat prins de lumea asta... M-as duce si crede-ma, ca as fi asa de prins si mai ales sa se joace ceva ce-mi place, in cat nici n-as auzi copii, care normal, izbucnesc, cand apare ceva descongestionant, neputand sa faca fata, mai ales daca-i drama. Dar n-as zice ca-i neaparat superficialism. Totusi e bine ca se mai merge la teatru.

    RăspundețiȘtergere
  5. A fost atat de dureros incat, cand m-am regasit in poveste, Adi, a fost ca si cum am trait-o din nou. Nu mi-a parut rau pentru ca, desi cei doi indragostiti luptasera pentru infrangere, se iubisera. In alb, negru si alte nuante. Sunt povesti care merita vazute si revazute, indiferent ce implica. Poate vei merge la teatru in Londra, candva? Esti bine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt bine :) mersi! Buna idee, poatre-mi gasesc timp weekend-ul asta. Daca nu urmatorul, sigur merg.

      Ștergere
    2. Banuiesc ca esti teribil de ocupat, daca scrii atat de rar. Mi-e dor sa stiu de tine! Sa vii cu impresii de la teatru, Adi, te rog!

      Ștergere
  6. Și eu am fost la teatru duminică, am văzut o piesă de Cehov, Ivanov se numește. Cred că nici nu auzisem de ea, nu m-am așteptat să fie cine știe ce, când încolo a fost una dintre cele mai emoționante piese pe care le-am văzut. Și tot despre iubire. Cu greu m-am abținut să nu plâng. O să revin cu comentarii (dacă o să am timp) :).

    RăspundețiȘtergere
  7. Ai uitat să-mi răspunzi la o întrebare pe blogul meu :).

    RăspundețiȘtergere
  8. Poveste de iubire? "Anonimul venetian" este si despre iubire, si despre o lupta pentru infrangere! Emotionanta, mai ales ca s-a jucat genial, cald. Am mai vazut "Casatoria" lui Gogol. La aceea am ras cu lacrimi.
    E bine sa ne mai regasim pe langa o cortina care se lasa uneori... :)

    RăspundețiȘtergere