duminică, 15 iulie 2012

Reclamatii ulterioare

Reclamaţiile ulterioare sunt bine-venite. Eu postez opinia pentru că sunt curioasă ce credeţi voi despre ea...


miercuri, 11 iulie 2012

Zadarnicie

Sunt vinovată pentru fiecare clipă în care nu am înţeles lucrurile neînţelese ale lumii. Sunt vinovată pentru că nu am văzut simplitatea acolo unde nu era. Sunt vinovată pentru că, atunci când mi-ai acoperit ochii, am văzut cu simţul. M-am călăuzit empatic şi am rămas eu. Cea pe care atât de mult şi de puţin o ştii. Cea a cărei ochi ai dorit să îi acoperi, să nu te mai poată citi.
Ţi-aş da voie să faci exact la fel. Să îţi laşi mâna peste ochii mei, să citesc în ei zăpada palmei tale. Un singur lucru lipseşte: dorinţa ta.
Cui să oferi când nu are cine primi?
De ce să arzi când mistuirea e zadarnică?

duminică, 8 iulie 2012

Arhitecturi mintale

O discuţie m-a făcut să îmi doresc să revăd un film de demult. Un film pe care îl văzusem cu mulţi ani în urmă şi care mă intrigase. Problema era că niciunul din noi nu ştiam prin ce anume ne intrigase filmul. Îl văzusem fiecare pe unde ne aflam, eu la mine în oraş, el în oraşul studenţiei sale, eu împreună cu gaşca mea, el împreună cu... dar ce relevanţă are cu cine îl văzuse el? 
Am revăzut filmul, cât să îmi dau seama că memoria uneori joacă feste, că ea însăşi creează confuzii mintale, că amalgamează lucruri, situaţii, scene, că le mixează, le amestecă, iar rezultatul e departe de adevăr. 
Am revăzut, aşadar, în alţi termeni şi alte condiţii, un soi de "Big Brother". 
Într-un imobil impunător din Manhattan se mută o editoare frumuşică, de 35 de ani, la scurt timp după divorţ. Ce şochează la film nu e doar limbajul trivial (e genul de limbaj pe care îl auzim acum oriunde ne aflăm, în cazul în care nu suntem la filarmonică sau teatru, unde auditoriul mai are pretenţii legate de respectabilitate). Şochează scenele de sex. Şochează îndrăzneala. Şochează lipsa de raţiune şi de analiză. Şochează pripa cu care protagoniştii se azvârlu în indiferent ce, de parcă după cinci minute de analiză situaţia ar avea alţi vectori. Şochează instinctele animalice. 
Mă întreb: dacă ar fi să îmi caut o locuinţă, dacă aş găsi ceva într-un imobil rău famat, m-aş arunca, nebuneşte, în vârtej, ca să experimentez, nedând crezare zvonurilor? Dacă aş şti că au fost trei morţi suspecte în acel imobil, mi-aş căuta-o cu lumânarea? M-aş considera imună? 
Mă rog. Editoarea noastră se mută, fără analiza de care pomeneam, şi, când începe să descopere demenţa de care e înconjurată, o priveşte ca pe ceva firesc. Numai finalul o va determina să ia atitudine. Când conştientizează că proprietarul imobilului deţine un control total asupra intimităţii chiriaşilor, când vede înregistrările şi monitorizarea precisă, abia acela e momentul în care realizează că faptul că e partenera de sex a proprietarului nu îi asigură nicio garanţie, niciun avantaj, pentru că, nu-i aşa, partenera de mâine ar putea fi alta. 
Personajul principal nu e proprietarul imobilului şi al monitoarelor, e editoarea asta rămasă iraţională până în momentul în care o realitate mult prea dură o trezeşte din beţia în care fie intrase de bună-voie, fie fusese împinsă de o societate la fel de nebună ca ea.
Aşadar, dacă vreţi sex, instincte animalice, monitorizare, control al propriilor vieţi, urmăriţi asta în SLIVER. 
Sharon Stone va fi la fel de provocatoare, la fel de dezinhibată, la fel de incitantă pentru minţile înfierbântate ale unora. Cred că prestează aşa cum ne-a obişnuit. 
Întrebarea mea e: câţi am fi dispuşi să ne aruncăm în gol, sfidând precauţiile? Şi de ce am vrea să facem asta? De ce am risca? De dragul adrenalinei? 
Unele arhitecturi mintale nu pot fi decât maladive. Aşa cum este şi întreaga construcţie a filmului. Un film lipsit de sensibilitate, brut, care arată tot ce deţine omenirea mai rău, de altfel.