miercuri, 8 mai 2013

This ain't a love song

Mă plângeam pe blogul unei prietene de incapacitatea de a isprăvi o carte. O cumpărasem sperând. Sperând pur şi simplu că va fi o carte bună, deşi nimic şi nimeni nu o recomanda. Cartea se numeşte "Iubire oarbă" iar introducerea e atât de inertă şi de ineptă încât nu-ţi poţi dori decât să se încheie odată totul, înainte să mori de plictiseală. De ce mi-ar păsa că un haiduc despre care doar se aminteşte e un soi de piază rea pentru eroină? Pentru că haiducul apare doar în poveştile altora. Eroina, Iris, apare în peisaj cu tatăl ei, cu menajerele, având, se pare, o personalitate bine conturată, decisă, precisă, având ieşiri, haz, mici acte de rebeliune etc. Aflăm, sau mai degrabă ghicim despre un omor (un individ din înalta clasă - Arthur - e marginalizat şi izolat de alţii, după care ucis). Mai aflăm că fratele mortului nutreşte o iubire sinceră faţă de Iris, şi că haiducul Harry, cel fără bani, fără perspective, fără fineţuri sau nobleţe de caracter e atât persoana în ale cărei mreje e prinsă eroina, cât şi individul care ţine morţiş să răzbune moartea fratelui pretendentului. Nu-i aşa că povestea arată extraordinar? Palpitant şi telenovelistic. N-am să înţeleg de ce cei doi (mortul şi cu Hugh) era musai să fie fraţi şi nici de ce tocmai acel pierde-vară de amorez era singurul decis să răzbune moartea lui Arthur, dar n-are importanţă. 
Prevenită din enşpe mii de direcţii că doar de Harry trebuie să se ferească, de haiduc adicătelea, Iris, după ce a treia oară îl salvează de la o pseudo-moarte, consideră că e momentul să-şi împlinească destinul şi fuge în lume cu el. 
Aici povestea începe să aibă oarece logică. Haiducul, un nimeni cu pretenţii, vise mari şi speranţe înalte, se aşază cu nevasta în Franţa, ca să fie izolaţi de cunoscuţi, de înalta societate engleză. Devine risipitor, sărac, datornic, şi, când doctorul cu idei preia comanda vasului, fenomenul nu ne miră. Harry a avut un singur vis constant: pe acela de a-l răzbuna pe ucigaşul lui Arthur. Toate celelalte au fost frunze în vânt, insignifiante, mistuitoare pentru el care, caracter slab, e şi gelos, e şi nebun, e şi grabnic să se lase condus de "bunăvoinţa" prietenilor cu o inteligenţă nu atât superioară, cât diabolică. Astfel că, atunci când bunul său amic doctorul îi arată că singura modalitate de a se îmbogăţi constă în a-şi înscena propria moarte, folosind un tuberculos care îi semăna şi sperând ca leşurile să fie confundate de autorităţi, Harry acceptă. Cum tuberculosul se înzdrăveneşte, ca un nesimţit, doctorul îl otrăveşte, îl fotografiază şi îl conduce pe Harry,  pas cu pas, pe calea îmbogăţirii. Ah, că Harry pălise când asistase la otrăvire? Ăsta o fi semn că îl mustra conştiinţa? Nu, Harry e un caracter slab, dornic să fie condus, îndrumat şi dominat. 
Ce face soţia când află totul? Soţia fidelă, soţia iubitoare, soţia dezamăgită, soţia speriată, soţia cu suflet trist şi amărât, soţia din ale cărei vise s-a ales doar pulberea? Ca un roboţel, ascultă îndrumările soţului şi speră să poată trăi fericiţi, izolaţi, ascunşi şi bogaţi, trăind din 350.000 de lire, banii de la asigurări. Creierul femeii pare spălat, devine lipsit de curiozităţi sau poate nu se simte în stare să asculte povestea până la capăt, spre a afla că nu înşelau doar un sistem. Nu înşelau doar o societate de asigurări. Soţii urmau să îşi construiască fericirea în urma uciderii unui individ care avea două vini: pe aceea că suferise de tuberculoză şi "vrednicul" doctor îl izolase spre a-l "trata" şi pe aceea că semăna cu falimentarul şi disperatul prieten al doctorului, lordul Harry. Bineînţeles că doctorul primea cota parte din banii de la asigurări. 
Aşa cum spuneam în titlu, "this ain't a love song ". Nu, aceasta nu e o poveste de dragoste, deşi finalul cărţii asta vrea să arate. După ce află întreaga poveste, Iris se desparte de Harry, restituie banii, se izolează undeva, îndurerată, rănită şi ruşinată, iar Harry decide să restituie şi el averea acumulată şi se dă, mioritic, pe mâna răzbunătorilor irlandezi pe care îi cunoaştem doar în ultimele pagini ale cărţii. 
Nu, aceasta nu e o poveste de dragoste. E o poveste despre o tânără naivă care se amorezează de cea mai nepotrivită persoană, e o poveste despre consecinţele acestei îndrăgostiri, e o poveste despre manipulare şi e o poveste despre bani, deoarece dintr-o femeie cu principii solide Iris se transformă într-o marionetă, iar faptul că nu face asta din dragoste e dovedit de lipsa de entuziasm cu care îşi împlineşte sarcinile. Femeia care iubise se robotizează, devine un fel de sclav apatic, sclav al intereselor mărunte şi meschine ale unui soţ slab şi influenţabil. 
Nu, nu mi-a luat atât de mult timp să termin cartea. Mai greu a fost cu începutul. După aceea am citit-o într-o suflare, nerăbdătoare să mai bifez ceva pe lista de lecturi. Dacă a fost vreun personaj care să mă impresioneze? Da. Hugh, admiratorul şi prietenul de suflet al eroinei este foarte bine desenat, iar moralitatea sa fără lacune sau erori te face să îl placi pe bietul nefericit. Hugh e dovada că Wilkie Collins ştie, totuşi, să scrie, chiar dacă acest roman nu a fost o poveste de dragoste. Nici măcar oarbă.
Însă romanul mă face să mă întreb cum ar reacţiona Iris în zilele noastre. Probabil ar divorţa de Harry şi mai apoi s-ar împăca, din dragoste. De bani. 

4 comentarii:

  1. Nu stiu cartea ... nici nu o sa o citesc daca o sa imi cada vreodata in mana :))
    ceea ce vreau eu sa zic, referitor la cele zise de tine: din iubire (sau din iluzia ei) se pot face cele mai mari idiotenii si cele mai teribile greseli. mintea infierbantata face din oaneni citovi niste idioti, iar cand trece fierbinteala se intampla de multe ori sa fii ... cu mainile legate si sa nu te mai ajute nici faptul ca iti dai cu capul de pereti. e posibil sa nu existe loc in care sa fugi. faptul e consumat, greseala e facuta si orice ai face nu va sterge asta. va ramane acolo lipit undeva pe creier.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-am gasit scuza asta lui Iris. Nu e singura care pateste asa ceva. Insa cartea nu e atractiva, nu ai de invatat din ea. M-as fi asteptat la mult mai mult. La niste personaje mai clar desenate, nu la jocul asta de umbre, din care pe unele caractere doar le deduci...

      Ștergere
    2. Eu ma mir ca ai rezistat eroic pana la final. Eu o aruncam de mult :))) Dar stiu ca tu ai rabdare cu carul :)

      Ștergere
    3. Asta nu e neaparat o calitate, dupa cum bine stii...

      Ștergere