duminică, 30 noiembrie 2014

Margaritare

După o lungă pauză, gândul cu care mă întorc este de un ”optimism” înfiorător. Mă întreb în ce măsură iubirea față de aproapele are legătură cu cele de mai jos:
"Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi."
Amin. 

duminică, 22 septembrie 2013

Incapacitate

- Care sunt cele trei lucruri pe care le-aţi lua cu dumneavoastră pe o insulă pustie?, a fost întrebat actorul pensionat care a deschis seara în holul teatrului.
- Dragostea. Credinţa în Dumnezeu. Şi speranţa într-o Românie mai bună, veni răspunsul. 
Omul are o expresivitate aparte. Umor, energie, inteligenţă. Mă uitam la el în timp ce ţopăia prin hol, urmat de camere de luat vederi, şi mă gândeam cât de trişti trebuie să fie acei actori pentru care profesia e o alegere nepotrivită. Că actoria, la fel ca profesia de dascăl, medic sau popă, e vocaţională. Sau aşa ar trebui să fie, pentru că necheful în clasă, biserică, spital şi pe scenă nu rămân neobservate. 
Ceea ce m-a mirat la acest om a fost optimismul său. Sau răspunsul a fost programat? Premeditat? Vârât ca o placă de memorie suplimentară într-o unitate? Oare chiar speră într-o Românie mai bună? Mai inteligentă? Mai de bun simţ? Mai politicoasă? Mai cinstită? Mai vocaţională? Mai sinceră? 
Mi-ar plăcea să pot fi de acord cu Actorul. Mi-ar plăcea la nebunie. Dar recunosc că mă simt incapabilă.

duminică, 15 septembrie 2013

Egalitate

"Dacă, altădată, în faţa unui mort, mă întrebam: "La ce i-a servit oare să se nască?", acum îmi pun aceeaşi întrebare în faţa oricărui om viu" (Emil Cioran). 
Câtă dreptate are... Situaţi sus sau jos pe scara socială, economică, mondenă, întrebarea ne include pe toţi, fără excepţie. Măcar în faţa acestei întrebări suntem, mulţi dintre noi, egali.
O văzusem vineri pe Bianca lui Bote, devenită a lui Cristea, respectiv a lui Victor Slav, respectiv iar a lui Cristea, respectiv pe mireasa lui Slav la show-ul lui Măruţă. Nu comentez aspectul ei fizic pentru că ceea ce face zi după zi e mai edificator, mai relevant, mai de anvergură. Mă uitam la cât de mult promite, prin felul de a fi, prin gesturi, prin atitudine, prin siguranţa că este iubită exact aşa cum este, OK? Proaspăt şuviţată, la observaţia lui Măruţă că îşi schimbase lookul, Bianca radia de fericire pentru că abia ce discutase cu Victor despre culoarea părului iar acela îi spusese că poate să se facă mov, verde, cum vrea, numai blond să nu vadă în capul ei. Aşa că Bianca, femeie emancipată, prezenta cu mândrie două duzini de suviţe... ce culoare credeţi? Fireşte, blonde. "Pentru că am vrut să-i fac o surpriză", declara posesoarea unei proaspăt cumpărate poşete în valoare de 3.200 de euro. Ironiile lui Măruţă au fost mult prea subtile pentru deţinătoarea acelui creier pe care eu îl suspectez a fi cât cel de găină, aşa că nu a înţeles nimic. În schimb pe Măruţă l-am simţit mulţumindu-i lui Dumnezeu că e cu Andra. 

marți, 10 septembrie 2013

Melodios

Mark Twain spunea: "Veşnicia este făcută ca să înveţi limba germană". Dar merită. E o limbă atât de sonoră. De melodioasă. Dovezi?

duminică, 8 septembrie 2013

La adio tu

Am prins finalul unei emisiuni pe Antena3, realizată de Adrian Ursu. In Memoriam Cenaclul Flacăra. Cred că s-au dezbătut subiecte cum ar fi înfiinţarea acestuia, evoluţia şi finalul fulminant. Am prins fragmente din cântece, am prins mărturia doamnei Ileana Vulpescu despre Tatiana Stepa, am prins mărturii ale membrilor sau simpatizanţilor acelei fenomenale mişcări care s-a numit Cenaclul Flacăra. A fost ceva revoluţionar pentru timpurile în care a existat. A fost o scânteie. A fost un vifor. A fost ceva mobilizator, ceva care a unit oameni într-o suflare. Nu aveam prea mulţi ani atunci când Cenaclul a falimentat, reţin că emisiunea radiofonică se întrerupsese brusc, fără explicaţii, şi că Cenaclul nu mai revenise. S-a auzit de morţi, de muşamalizări. Se poate. Nu intru în amănunte. Intru în ceva care mi-a sfâşiat inima în seara asta, rememorând acele timpuri. Pe ele şi eşecul care le-a urmat. Inexplicabil, ca atâtea alte lucruri.

duminică, 1 septembrie 2013

Prematur

M-am trezit cu sentimentul că toamna asta s-a născut prematur. Inspir. Şi aerul nu e cel al unei zile de vară, ci e cel al unei zile de toamnă în toată regula. 
"Timp, încotro mergi, 
Spre ce meleaguri noi grăbit alergi?"
Soarele de pe cer e mincinos ca o promisiune deşartă. Verdele e palid iar zilele sunt scurte ca o cafea pe care nu o savurezi, ci o dai pe gât de teamă nu întârzii la serviciu. Nervozitate, emoţie... Ce s-a schimbat? Şi eu, care iubeam toamna, deşi mi se părea că ar conţine hectare de tristeţe...