Incapacitate

- Care sunt cele trei lucruri pe care le-aţi lua cu dumneavoastră pe o insulă pustie?, a fost întrebat actorul pensionat care a deschis seara în holul teatrului.

- Dragostea. Credinţa în Dumnezeu. Şi speranţa într-o Românie mai bună, veni răspunsul. 

Omul are o expresivitate aparte. Umor, energie, inteligenţă. Mă uitam la el în timp ce ţopăia prin hol, urmat de camere de luat vederi, şi mă gândeam cât de trişti trebuie să fie acei actori pentru care profesia e o alegere nepotrivită. Că actoria, la fel ca profesia de dascăl, medic sau popă, e vocaţională. Sau aşa ar trebui să fie, pentru că necheful în clasă, biserică, spital şi pe scenă nu rămân neobservate. 

Ceea ce m-a mirat la acest om a fost optimismul său. Sau răspunsul a fost programat? Premeditat? Vârât ca o placă de memorie suplimentară într-o unitate? Oare chiar speră într-o Românie mai bună? Mai inteligentă? Mai de bun simţ? Mai politicoasă? Mai cinstită? Mai vocaţională? Mai sinceră? 

Mi-ar plăcea să pot fi de acord cu Actorul. Mi-ar plăcea la nebunie. Dar recunosc că mă simt incapabilă.

Egalitate

"Dacă, altădată, în faţa unui mort, mă întrebam: "La ce i-a servit oare să se nască?", acum îmi pun aceeaşi întrebare în faţa oricărui om viu" (Emil Cioran). 

Câtă dreptate are... Situaţi sus sau jos pe scara socială, economică, mondenă, întrebarea ne include pe toţi, fără excepţie. Măcar în faţa acestei întrebări suntem, mulţi dintre noi, egali.

O văzusem vineri pe Bianca lui Bote, devenită a lui Cristea, respectiv a lui Victor Slav, respectiv iar a lui Cristea, respectiv pe mireasa lui Slav la show-ul lui Măruţă. Nu comentez aspectul ei fizic pentru că ceea ce face zi după zi e mai edificator, mai relevant, mai de anvergură. Mă uitam la cât de mult promite, prin felul de a fi, prin gesturi, prin atitudine, prin siguranţa că este iubită exact aşa cum este, OK? Proaspăt şuviţată, la observaţia lui Măruţă că îşi schimbase lookul, Bianca radia de fericire pentru că abia ce discutase cu Victor despre culoarea părului iar acela îi spusese că poate să se facă mov, verde, cum vrea, numai blond să nu vadă în capul ei. Aşa că Bianca, femeie emancipată, prezenta cu mândrie două duzini de suviţe... ce culoare credeţi? Fireşte, blonde. "Pentru că am vrut să-i fac o surpriză", declara posesoarea unei proaspăt cumpărate poşete în valoare de 3.200 de euro. Ironiile lui Măruţă au fost mult prea subtile pentru deţinătoarea acelui creier pe care eu îl suspectez a fi cât cel de găină, aşa că nu a înţeles nimic. În schimb pe Măruţă l-am simţit mulţumindu-i lui Dumnezeu că e cu Andra. 

Melodios

Mark Twain spunea: "Veşnicia este făcută ca să înveţi limba germană". Dar merită. E o limbă atât de sonoră. De melodioasă. Dovezi?

La adio tu

Am prins finalul unei emisiuni pe Antena3, realizată de Adrian Ursu. In Memoriam Cenaclul Flacăra. Cred că s-au dezbătut subiecte cum ar fi înfiinţarea acestuia, evoluţia şi finalul fulminant. Am prins fragmente din cântece, am prins mărturia doamnei Ileana Vulpescu despre Tatiana Stepa, am prins mărturii ale membrilor sau simpatizanţilor acelei fenomenale mişcări care s-a numit Cenaclul Flacăra. A fost ceva revoluţionar pentru timpurile în care a existat. A fost o scânteie. A fost un vifor. A fost ceva mobilizator, ceva care a unit oameni într-o suflare. Nu aveam prea mulţi ani atunci când Cenaclul a falimentat, reţin că emisiunea radiofonică se întrerupsese brusc, fără explicaţii, şi că Cenaclul nu mai revenise. S-a auzit de morţi, de muşamalizări. Se poate. Nu intru în amănunte. Intru în ceva care mi-a sfâşiat inima în seara asta, rememorând acele timpuri. Pe ele şi eşecul care le-a urmat. Inexplicabil, ca atâtea alte lucruri.

Prematur

M-am trezit cu sentimentul că toamna asta s-a născut prematur. Inspir. Şi aerul nu e cel al unei zile de vară, ci e cel al unei zile de toamnă în toată regula. 

"Timp, încotro mergi, 

Spre ce meleaguri noi grăbit alergi?"

Soarele de pe cer e mincinos ca o promisiune deşartă. Verdele e palid iar zilele sunt scurte ca o cafea pe care nu o savurezi, ci o dai pe gât de teamă nu întârzii la serviciu. Nervozitate, emoţie... Ce s-a schimbat? Şi eu, care iubeam toamna, deşi mi se părea că ar conţine hectare de tristeţe...

Uite-asa

În unele din versurile băieţilor mă regăsesc. Poate nu doar eu. Uite-aşa, de sâmbătă seara.

Transfer

Unele lucruri sunt menite să te transpună, să te transfere în alte vremuri, să îţi amintească de sufletul de odinioară, "din vremea când, copil, aşteptai anii de-acum". Proastă ai fost, proastă ai rămas, constaţi, cu aceeaşi amărăciune dintotdeauna. 

Am revăzut, a câta oară, "Declaraţie de dragoste". Nu pentru că am făcut o obsesie din vizionarea filmului. Îl văzusem când s-a lansat şi acum, în ultimii... doi ani, a doua oară, cred, pentru că televiziunile redifuzează filme vechi. 

Povestea nu e neapărat originală. Un Romeo şi-o Julieta. Lume invidioasă, uzurpatori, răutăcioşi în jur, snobi, profesori care găseau că principala vină a fetei era aceea că "nici nu ştiţi din ce familie provine, vai de ea" (observaţie care dovedeşte că oamenii nu se schimbă şi pace, domnule). Curioasă a fost doar alegerea lui Făt Frumos, care, deşi crescut de o madamă cu principii solide, de la care nu abdică sub nicio formă, se încăpăţânează să-şi facă singur alegerile în viaţă. Bine, finalul, deşi uşor forţat, pare happy-end-ic, însă e menit să sensibilizeze fiinţele proaste, ca mine.

"Eu sunt un zbor frânt,
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o palmă fierbinte,
Un zâmbet pierdut în râsul tău...
...........................................................
Mi-s gândurile păsări îngenuncheate-n zbor
Cu aripile frânte de cerurile grele,
Purtând spre împlinirea arcadelor de stele
Întâiul pas învins al prăbuşirii lor... 
.............................................................
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au îngheţat fără rost
În ierni de aşteptare".
(George Şovu)

Şi când te gândeşti că finalul e foarte posibil să se transfere într-o baladă a trecerii prin spini...