sâmbătă, 14 aprilie 2012

Variatiuni

Recitesc, după mulţi ani, "Pasărea Spin". Nu fac asta pentru că an de an măcar o televiziune difuzează, în această perioadă, filmul. Ci pentru că la fiecare recitire găsesc lucruri noi. Nu aceeaşi minte citeşte de două ori aceeaşi carte. 
Dacă lectura poate fi considerată drog, sunt narcomană. 
Adevărul e că am descoperit calităţile "curative" ale lecturii în unul din cei mai dificili ani din viaţa mea. Cel în care m-am frânt. Cel în care mi s-au tăiat aripile iar realitatea a rămas nedesluşită. Mintea îmi era plină de "de ce"-uri, însă, nici măcar atunci când agonizam, nu am realizat că greşeam fundamental supraapreciind pe cineva care nu merita asta. Nu. Găseam explicaţii, motive, motivaţii, dacă azi totul era negru, mâine devenea cenuşiu pentru ca poimâine să devină suportabil şi cald, rozaliu cu petale întredeschise. În acel an nu am reuşit să cântăresc omul. Omul era în spatele unei cortine de explicaţii şi motivaţii create de mine. Cum inima mea nu putea să creadă tocmai în micimea lui, îl interpreta după cum era ea creată. Îl vedea mai frumos decât era. 
În acel an m-am salvat prin lectură. Atenţia a început să se focalizeze spre alte drame, chiar mai drame decât neînţelegerea mea, spre alte persoane, spre alte dureri. Aşa m-am reabilitat. Complet. Fără resentimente. Fără pică. Dar şi fără să văd, cu adevărat, omul. Pentru a-l vedea cu adevărat a mai trebuit să treacă timp. 
Obişnuiesc să mă rup complet o dată cu "ruptura". Fie că se produce din vina mea sau dintr-a lui, dacă într-un moment din viaţă nu am mai corespuns, interesele nu s-au mai intersectat, nu am continuat în niciun fel. Nu vedeam rostul. Da, era perfect OK dacă lăsasem loc de "bună-ziua", bună-ziua însemnând bună-ziua şi-atât. Dar nu eram prieteni. Nu deveneam apropiaţi. Nu ne făceam confesiuni. Nu accept asta pentru că mi se pare o pierdere. O risipă. Aş da parte din gânduri, din valorile în care cred, unuia care a ales alt drum. De ce să-i fiu călăuză, mă întrebam? Şi nu am fost călăuza cuiva. Ruptura a însemnat ruptură. Şi nu am regrete. Eu nu aş fi avut nimic de câştigat, iar pierderi sufăr şi fără a-mi îmbârliga existenţa cu a foştilor.
Aşadar, m-am reabilitat prin lectură. Reabilitarea de atunci i-o datorez lui Galsworthy. Genial. 
Şi am continuat să citesc. M-am întrebat dacă e cumva o fugă. De realitate, de cotidian. Nu cred asta. Lectura ajută să interpretezi cu mai multă acurateţe un adevăr dat. 
Uite, acum, spre exemplu, am fost impresionată de copilul Meggie. Impresionată rău. Îi simţeam suferinţa în toţi porii şi uneori evadam dintr-un cotidian în care domnul X se înjură cu domnul Y, în care copilul de 12 ani care şi-a pus copitele pe şezutul tău în tramvai te priveşte sfidător, având în ochi o întrebare: "Nu-nchepi??", în care aproape că îţi pare rău că în oraş s-a dezvoltat o asemenea faună, în care la teatru vezi nuditate fără perdea şi auzi înjurături originale, fără cenzură. 
După care m-am gândit un pic la părintele Ralph. Un bărbat inutil frumos, care se dorea preotul perfect, şi care a reuşit să eşueze lamentabil, în toate aspectele. Poate datorită orgoliului. Poate datorită ambiţiei. 
Am o neiertare la adresa popii. Ştii care e? Nu aceea că şi-a însuşit averea scorpiei. Că citea testamentul, gândindu-se cum îi va afecta el viitorul, că plângea cu lacrimi de crocodil, având grijă să nu păteze hârtia. Nu micimea popii m-a determinat să-mi fie (deja) uşor antipatic. Ci egoismul. Faptul că s-a simţit Dumnezeu pentru o clipă. Faptul că şi-a decis nu doar soarta lui, ci şi pe cea a unei familii, fără să fi meritat asta, dar, mai ales, fără să se consulte cu familia în cauză. 
Date: la Drogheda, o fermă imensă din Australia, vine Paddy cu familia (nevastă plus o mulţime de copii), să se ocupe de animale, de padocuri, de tot, având promisiunea surorii lui Paddy, Mary, că, după moartea ei, va moşteni totul.
Fapt: Mary avea o minte bolnavă. Era o babă frustrată şi rea, iar sfârşitul atât de scârbos nu e întâmplător. Moartea i-a fost la fel de urâtă ca mintea. 
Fapt: în loc să îl urască pe popă, Paddy se declară mulţumit de norocul care a dat peste ei, pentru că, în locul averii de 13 milioane de dolari, a primit un venit anual, de la popă, care să-i permită să trăiască, împreună cu copiii săi, decent. 
Avem un Paddy cumsecade, un suflet pe atât de bun pe cât de rău fusese al soră-sii, şi mai avem un Ralph de Bricassart care îşi însuşeşte, nemeritat, averea scorpiei. 
Ce mi s-a părut cel mai şi cel mai deranjant la ipocritul de popă a fost următorul lucru: faptul că şi-a însuşit averea, cu teamă. Faptul că s-a simţit ca un hoţ iar acest lucru nu l-a deranjat.
Paddy nu a avut resentimente, dimpotrivă, a venit să-i strângă mâna şi să-i ureze de bine ticălosului. Întrebarea mea e: oare cum a putut să doarmă noaptea părintele? Oare masca ipocriziei îl însoţea, fidelă, în  aşternut şi-n vise? Iar neiertarea mea în privinţa popii se datorează faptului că, de teamă să nu-şi rişte poziţia de care nici măcar nu era sigur, pentru care era gata să lupte, să muşte, să sfâşie în instanţă, dacă era cazul,  de teamă, aşadar, nu încercase să stea de vorbă cu adevăraţii moştenitori, înainte de a purcede la încasarea averii. Ar fi fost un gest UMAN. "Măi Paddy, uite cum stau lucrurile. Scorpia de sor-ta a scris, de curând, un testament. Voi, ca şi mine, ştiţi cine sunt beneficiarii precedentului. Ce părere ai tu despre noua găselniţă a şerpoaicei? Te afectează. Nu ştiu dacă eşti conştient în ce măsură 13 milioane nu sunt echivalentul celor 5.000 pe care ţi-i voi da eu anual. Deci? Tu ce spui, omule? Ce te face PE TINE mai fericit? Să ascult ultima dorinţă a javrei, sau să te alegi cu banii?" Nu. Părintele era convins că toţi sunt creaţi ca şi el. Că toţi oamenii pot fi cântăriţi după măsura lui.
Dar e greşeala pe care o facem cu toţii. Toţi îi cântărim pe ceilalţi după măsura noastră. De unde eşecurile în a evalua oamenii... De unde frângerile. De unde ratările şi însingurările.



34 de comentarii:

  1. :) interesanta alegere in perioada asta ...
    ma refeream la carte.
    nu am citit cartea, asa cum nu am vazut nici filmul in intregime. nu am reusit sa rezist pana la sfarsit :) dar stiu de ce. cred ca am aversiune pentru tot ce e la moda la un moment dat. iar ”Pasarea spin”, ca si ”Shogun” s.a. au creat o adevarata isterie la inceputurile lor. anul trecut am inceput sa citesc Shogun. nu ca as fi capatat un interes subit pentru carte, ci numai pentru a ma verifica pe mine insami. nu am reusit sa intru in atmosfera. nu mi-a priit. in concluzie, am fost multumita ca nu am pierdut nimic necitind-o. insa cred ca e posibil ca daca as fi citit-o acum 20 de ani, sa ma fi incantat. asa cum spuneai si tu: ”Nu aceeaşi minte citeşte de două ori aceeaşi carte.” e perfect adevarat.
    dar ca sa revenim la ”Pasarea spin”, tu abordezi o latura pe care nimeni nu o vede. toti cei care s-au ingramadit sa vada filmul ... sau s-or fi aventurat sa citeasca si cartea, au facut-o pentru povestea de amor interzis dintre popa si Maggie. deci acolo unde tu analizezi nimicnicia sufletului uman, popa si baba cea bogata, in comparatie cu fratele acesteia, eu vad ipocrizia si putregaiul din sanul celor ce vin si ne propovaduiesc credinta, dar majoritatea vede doar povestea de amor. restul ... nu mai conteaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma intreb daca nu cumva noi doua suntem defecte, si cei ce vad marea poveste de iubire sunt aia normali la cap. :)) Pentru ca tu ai sintetizat extraordinar ce mi-a inspirat mie lectura cartii: o poveste cum sunt toate povestile, in care unul iubeste si celalalt se lasa iubit, in cel mai egoist mod posibil.

      Ștergere
    2. eu stiu ca sunt defecta :))) ... cu tine nu stiu cum sta treaba.
      asa e in iubire. unul iubeste, iar celalalt se lasa iubit. in general e bine sa fii in locul celui care se lasa iubit :), daca poti. suferi mai putin.

      Ștergere
    3. He-he. Nu ne ramane decat sa ii felicitam pe favorizatii de soarta. Desi ma intreb... ce duc cu ei pe lumea cealalta? Averea? Sau ce anume cara cu ei? Poate ma insel, insa cred ca, daca exista viata dupa moarte, dincolo ne urmareste caracterul. Felul de a fi. Acestea nu se purifica si nu se mai schimba. Sper sa le fie dragi egoismul si mizeria in care s-au cuibarit in lumea asta si sa le tina de cald si dincolo. :)
      Btw, un cunoscut ii spunea soacra-sii, un monument de avaritie: "cand ai sa mori, te ingrop cu mainile afara din sicriu, sa poti face bani!" :D

      Ștergere
    4. :))) buna poanta!
      eu sper ca nu mai exista nimic dupa moarte. mie imi ajunge viata asta. chestia e ca nimeni nu iti garanteaza cum va fi celalata :)) asa ca, mai bine lipsa.

      Ștergere
    5. Pe de alta parte, nu speranta intr-o viata viitoare sau teama de existenta acesteia ne determina felul de a fi. Si-atunci, cum procedam pentru a fi scutiti de rani? Ne lasam iubiti dupa o viata in care am tot iubit? Putem face asta? :) Pentru ca trebuie sa te incadrezi in anume tipologie pentru a face asta cu succes...

      Ștergere
    6. o sa spun ceva care nu suna prea bine, dar e adevarat :))
      dupa ce iubesti o viata, esti prea batran ca sa te mai iubeasca cineva.

      Ștergere
    7. Ideea e ca nu iubesti ca sa fii iubit. Iubesti pentru ca asa esti tu. Nu poti fi altfel. Nu poti proceda diferit. Pentru ca, daca iubirea ar avea caracter programatic, ne-am iubi fiecare doar pe noi insine, si, cel putin spiritual, am fi scutiti de rani. Daca te loveste unul de care nu-ti pasa doare mai putin decat daca o face unul pe care il iubesti. O fi existand vreo modalitate de a dresa sentimentul? De a deveni egoisti si reci?

      Ștergere
    8. egoisti si reci. nu cred ca exista vreo modalitate de a ne autoeduca sa devenim intr-un fel anume, dar cred ca dupa ce primesti niste palme strasnice de la iubire incepi sa fii mai prevazator, mai neincrezator, mai ... Toma Necredinciosul :). dar in situatia asta ai toate sansele sa nu mai crezi in nimic. nici chiar in cei care ar spune adevarul. limita e foarte greu de stabilit.

      Ștergere
    9. Nichita trebuie sa fi fost tare beat cand spunea: "Totul e simplu. Atat de simplu incat devine de neinteles". Serios?? Ce e, domnule, simplu?? Sa diseci sentimentul? Pe al tau? Pe al celuilalt? Sa ajungi sa te indoiesti de acuratetea sa?? Of Doamne.

      Ștergere
  2. Eu inca sunt naivul care crede in reciprocitate. Probabil de aia sunt singur?... Cine stie? Dar crede-ma ca asa o sa mor. Iubirea-i un echilibru perfect intre doua persoane(si am intalnit asa ceva, nu vorbesc prostii) nu un joc continu prin care se hotaraste cine-i sclavul si cine-i stapanul(si am intalnit si asa ceva, din pacate)
    Cat despre egoisti si burici ai pamantului... Si ei au nevoie de iubire, numai ca astia nu se satura. E vorba de feluri de oameni si atat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stii care e problema, Adi? Dupa ce ai descoperit iubirea aceea de care vorbesti, aceea cu reciprocitate, nimic nu mai e la fel. O tot cauti. O tot vrei. E o iubire dezinteresata (cred ca trebuia sa ma nasc in alt secol, pentru vremurile astea sunt neadaptata!!). Dar se intampla de multe ori ca cineva sa iubeasca, sa renunte la sine, sa se puna pe plan secund, de dragul celuilalt, iar celalalt sa profite doar. E o situatie des intalnita, din pacate. Si-atunci unul se frange, sufera, iar celuilalt i se rupe. I se falfaie. Se simte minunat...
    Cat despre cei despre care eu spun ca sunt concurenti in cadrul unei idile... aceia duc un razboi psihologic, din care intr-o zi e unul castigator, in alta zi e altul, si jocul continua la nesfarsit, pentru ca pentru ei regula e sa fie in rand cu lumea, cred eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chiar daca nu ai descoperit iubirea aia cu reciprocitatea, tot o cauti, o vrei si tot speri ca o sa o gasesti intr-o zi. unii renunta la jumatatea drumului si se multumesc cu ce e la indemana, altii, mai caposi, continua sa caute.

      Ștergere
    2. Mi se pare sau punem de-un club pe aici? :))

      Ștergere
  4. Punem, punem :))
    Numai mie nu-mi prea sta bine ca baiat sa ma bag in discutii de iubire. Dar cum sunt expert in tot felul de iubiri :)) ar fi pacat. Asa ca ma in cumet :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iubirea nu e doar pentru femei, Adi. Nu doar femeile iubesc, nu doar femeile au nevoie sa fie iubite. Asa ca toti avem voie sa ne inscriem in club! :)

      Ștergere
    2. Bun. Iubirea iubirii! Recunosc sincer ca, urasc acest cuvant, mi se pare putin iluzoriu... Si nu ca as fi ranitul lui peste si nici ca vreau sa ma dau bun. Pur si simplu cred ca te duce intr-o latura mirifica (de cele mai multe ori placuta)in care daca intri, pierzi contactul cu realitatea, un fel de drog in spatele caruia omenirea se ascunde de neputintele sale. Bineinteles, poate fara asta am fi roboti si cred ca asta nu putem accepta. Asa ca ne mintim frumos si de cele mai multe ori trecem peste orice granita, in disperarea de a simti acest gust divin, lasand orice rationament in urma. Numai ca ceea ce-i divin e divin, deci nu-i de noi. Oricum la toti ne place sa fim zei, asa ca ne iubim. Omenirea e minunata :)

      Ștergere
    3. Ai descris minunat ce li se intampla oamenilor care iubesc. E adevarat. Se comporta ca niste drogati, adesea. Nu au atata nevoie de mancare cum au de iubire, de prezenta lui sau a ei. Functioneaza plutind, zambesc chiar si cand lucrurile din jur sunt tragice, sunt intr-o transa aparte. Cine nu a simtit gustul acestei transe a trait degeaba, cred eu. Desi adesea urmarile sunt zguduitoare. Pentru ca acest gen de iubire nu e de durata. Inca nu am inteles de ce o iubire atat de inflacarata e ca un balon de sapun...

      Ștergere
  5. Ca sa raspund ca la scoala, o iubire atat de inflacarata e ca un balon de sapun, pentru ca suntem noi slabuti si ne impiedicam mult prea repede datorita pierderii simtului realitatii, care, dupa cum am spus, intervine cand apare aceasta. Si de cele mai multe ori respingem ceea ce nu intelegem.
    Doamne, ice destept is :)))))

    @Tina: Capoas-o tu de ce nu te bagi, esti mandra? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca ne impiedicam pentru ca devenim nerealisti. Acea visare e capabila sa il sustina pe om mai mult decat ai crede. Fara mancare, fara apa. De regula indragostitii slabesc, si fac asta tocmai pentru ca se hranesc doar cu iubire, nu le mai trebuie altceva. Dupa care se defecteaza ceva in mecanismul asta. Si vine catastrofa.

      Ștergere
    2. :))) Adi, nu raspund la provocari.
      ieri nu am prea avut timp de aruncat ochii pe net. si apoi ... mi se pare ca va descurcati de minune si fara mine :)).
      nu-s specialista in iubire, dar iubirea aia ideala la care visam toti, lasa, de obicei, gust amar. mult prea amar. poate ca nici macar nu exista iubirea aia ideala, ci e numai o himera inventata de scriitori si poeti ca sa ne tampeasca de tot. poate ca fiecare muritor viseaza la ceva ce, de fapt, nu exista, comuniunea perfecta intre trup si suflet. iubirea aia inflacarata de care vorbeati voi, poate ca e doar chimie, un puternic instinct sexual, poate ca e doar animalul din noi si poate excesul ala hormonal e, de fapt, iubirea inflacarata. dupa ce trece furtuna hormonala incepem sa rationam si, de cele mai multe ori, ... ne separam sau ne dam seama ca iubirea nu e chiar ceea ce noi speram a fi.
      asa cum am mai spus, unii renunta sa mai caute himera sau poate inteleg ca e doar o himera si se multumesc cu ce e la indemana.
      un lucru insa e cert. chiar daca gasesti iubirea aia de vis, numai ea nu e suficienta. e nevoie de ceva in plus. si daca acel ceva in plus lipseste, balonul de sapun e luat de vant. iubirea nu rezolva, ci o complica.

      Ștergere
    3. Touche! :)
      M-a dus gandul la "Dama cu camelii". Cum Dumnezeu ne explicam magnetul acestei femei? De unde atata succes? De ce se inghesuiau burghezii si se simteau onorati cand ii primea in patul ei? De ce a facut-o celebra un tanar sarac, insa scriitor? De ce tinerii saraci si scriitori se indragostesc, mai toti, de prostituate? :))
      Curios cum se propaga ideea ca tehnologia a avansat rau de tot, ca mentalitatea lumii s-a schimbat, ca suntem evoluati. Citeam mai deunazi undeva: "daca te vezi mereu cu celalalt, faci dragoste rar; daca te vezi rar, o faci cu tot mai multa inflacarare". Pai? Partenerul capata o aroma aparte daca a colindat si prin paturile altora, pentru ca in final sa vina si la tine putin? Esti fericit amagindu-te ca doar pe tine te iubeste cu adevarat, celorlalti le da doar trupul, in timp ce tie ti-a dat si sufletul? Dar de unde stii ca e asa? :))))
      Am zambit sincer. Desi tema e serioasa.

      Ștergere
    4. Tina, tu ma inebunesti, esti atat de exacta si sigura. Si ai dreptate :)
      "poate ca nici macar nu exista iubirea aia ideala, ci e numai o himera inventata de scriitori si poeti ca sa ne tampeasca de tot"- clar nu exista :)
      Dar stii care e paradoxul, ca adoram sa fim tampiti :)) Si de obicei noi, cei care ne lasam mai greu tampiti o cam muscam, dar avem si noi fericirile noastre... Noi suntem tampiti la urma urmei de propria realitate certa. si-mi vine a rade si mie... Cred ca suntem atat de egali... Indiferent de soi.


      Claudia, spiritul omenesc e atat de ciudat... De multe ori nu ne putem intelege noi pe noi. Si da, e de ras, chiar nu poti sti :)

      Ștergere
    5. :)) cred ca omul si monogamia nu fac casa buna. pentru ca nu vei gasi persoana perfecta. ca sa ai perfectiune iti trebuie vreo cateva persoane, si atunci ai de ales: monogam, dar cu concesii sau ... fluturas :)
      referitor la nelamurirea ta ... hmm! nu as sti exact ce sa spun. poate ca functioneaza acel efect "de turma" pe care il intalnim si in alte domenii nu numai amor. hai sa luam exemplul unor artisti. i se face reclama buna cuiva ... urca in topul preferintelor, toata lumea e in limba ... sau mai sunt si persoanele care au acel "ceva" care atrag ca un magnet chiar fara sa miste un deget pentru a iesi in evidenta.
      de ce se indragostesc tinerii saraci si scriitorii de prostituate? uite ca nu m-am gandit la asta, dar ai dreptate. asta e un subiect bun de dezvoltat :)
      e adevarat ca nu mai e ce a fost odata, curtezanele de alta data aveau un anumit statut in societate, relatii si conexiuni, influenta si putere. nu erau doar simple prostituate.
      hmm! mi-ai dat de gandit :)

      Ștergere
    6. Bun!
      Of. Cat am divagat, si tema era... "Pasarea spin", parca? :))))
      Nu mai conteaza. Complicat, si iar complicat!

      Ștergere
    7. :))) noi trei suntem cireasa de pe tort.

      Ștergere
    8. Ce-i complicat Claudia, nu-i complicat nimic. Ii dam sa sune inainte! :))) batem recordul de comentarii. Ne intoarcem la Pasarea spin daca vrei: "în loc să îl urască pe popă, Paddy se declară mulţumit de norocul care a dat peste ei, pentru că, în locul averii de 13 milioane de dolari, a primit un venit anual, de la popă, care să-i permită să trăiască, împreună cu copiii săi, decent" Acest Paddy mi se pare super ok, tipologia omului obisnuit, care va zic eu e cel mai fericit, pentru ca accepta lucrurile asa cum sunt, cu modestie si chiar cu bucuria faptului ca are un trai decent si nu ravneste la mai mult cum facem de obicei toti, dar in schimb popa este exact inversul care totusi are de tras in spate nimicniciile la care s-a bagat si pe care totusi il compatimesc.
      Tina, eu cred ca persoana perfecta exista. Totul e sa o vedem si sa ne multumim de ea. Si cand cea mai rea parte ce candva nu o puteam accepta, devine una buna, inseamna ca iubesti. Si asa ne ducem(scuzata sa-mi fie expresia)pe pula toti pana la urma si ne oprim odata pentru todeauna din cautat. Si in sfarsit esti in rand cu lumea :) Ceea ce nu-i rau la urma urmei.

      Ștergere
    9. Nu. Voi doua sunteti cele mai dulci cirese, pline de continut.

      Ștergere
    10. Dulci? Amare? Important e sa fim. :) Ce spui, Tina? :)

      Ștergere
  6. @Tina: si nu orice cireasa! O cireasa compusa din trei cirese cu opinii! :))
    @Adi: genial! Imi place ce crezi despre cei doi; intr-adevar, Paddy a fost fericit, ceea ce nu putem zice despre popa - atata multumire sa avem si noi in legatura cu astia nemeritat de bogati si de "subtiri", nah!
    Treaba cu persoana perfecta e cam asa: ti-e jumatate daca reusesti sa o accepti asa cum e. Cu bune si cu rele. Sa constientizezi ca nici tu nu-i fi perfect, ca si ea trebuie sa te accepte cu defectele tale.
    Numai ca oprirea din cautat a unora se datoreaza lenei (au obosit sa tot caute, asa ca iau ce se mai poate), iar a altora nu-i decat compromis, fara acceptare reala. De unde atatea esecuri familiale. Il/o iau dar nu fiindca pe el/ea mi s-a pus pata, ci pentru ca imi pot face de cap si daca el/ea exista, fara sa ma pasioneze intr-atat incat sa investesc prea mult in persoana sa. :D Sau... mi-a trecut vremea, trebuie sa fiu si eu la casa mea, ca, nu-i asa, "ce spune lumea daca nu?" :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi :) Ai concluzionat perfect Claudia. Ce sa mai zic...

      Ștergere
  7. :)) Sa trecem la fapte de pe acum, nu? :))
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. si eu fac ``greseala`` de a citi o carte de mai multe ori, dar nu beletristica. cred ca nu am mai citit o astfel de carte de ani buni. ultima cred sa fie Dona Perfecta de Benito Perez Galdo, daca nu ma insel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baietii si barbatii sunt mai putin atrasi de beletristica, asta in situatia in care nu sunt autori de asa ceva. :)

      Ștergere