duminică, 2 decembrie 2012

Frison duminical

Uneori piesa asta îmi răsare, de nicăieri, în minte. De nicăieri pentru că nu e difuzată, aşadar praful de pe amintirea ei trebuie să fie teribil de gros. Ce-o fi făcând-o într-atât de neuitabilă? E povestea unei iubiri pierdute, a unei duminici inutile, a unei dorinţe de regăsire, a sinelui, a sufletului pereche, a atâtor lucruri care azi şi-au pierdut esenţa şi nu mai reprezintă nimic. Absolut nimic. Decât, poate, un frison duminical.

2 comentarii:

  1. Îmi place și mie Ducu Bertzi, mai ascult, uneori, piese ale lui. Oricum, fiecare melodie are rezonanțe diferite, în funcție de ascultător. Dacă îți apare în minte, așa, de nicăieri, înseamnă că a rezonat ea cu ceva din tine cândva. Rămâne doar să îți dai seama, dacă vrei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt un om sensibil care luptă, zi de zi, să pară puternic. Poate că sunt puternică, sau poate nu. Însă piesa asta îmi permite să îmi amintesc de vremurile în care nu eram nevoită să par. Toată treaba mea era aceea de a fi. De unde nostalgia, cred.

    RăspundețiȘtergere