miercuri, 27 martie 2013

Lasa-ma, papa, la mare!

Au trecut zile bune de când s-a anunţat că se preconizează un liber îndelungat, din 1 până prin 8 mai, dacă nu mă înşel. 
Sunt sigură că sentimentele celor ce au auzit despre asta s-au împărţit. Unii au fost extrem de fericiţi. Oau. Liber. O săptămână pentru distracţie, relaxare, mal de mare, munte, fumat, mici, grătar, că d-aia-s Paştele după 1 mai şi tot tacâmul. 
OK. De acord. Dacă 1 Mai-ul e miercuri şi e decretat liber, sigur că românul s-ar sminti din lejereala sa plutitoare dacă s-ar întoarce joi şi vineri la lucru, cu atât mai mult cu cât acele zile fac parte din Săptămâna Mare. Nu că am fi noi într-atât de religioşi însă, când vine vorba de libere, devenim. Ca să nu ne mai întorcem la lucru. Ideea e că aceeaşi naţiune de oameni pe care îi vom vedea îmbulzindu-se în discoteci exorbitante şi la biserici, făcând cruci largi, a aşteptat dintotdeauna ajutor extern. De la ruşi, americani, de oriunde, numai să fie, numai să vină, numai să "trăim şi noi decent" etc. 
Mă întrebam ce feţe ar face poporul japonez dacă ar fi "împovărat" de aceeaşi Sărbătoare îndelungă. Acel popor japonez care, după cutremurul din 11 martie 2011, în câteva zile a refăcut autostrada distrusă şi a plantat pe mijlocul ei copaci ornamentali, să fie neschimbată. Mentalitatea celor două popoare nu cred să aibă ceva în comun. Dacă pe japonezi un robot îi căuta noaptea în fabrici, îi legitima şi îi obliga să plece acasă dacă îi prindea că rămăseseră, fără permis, la ore suplimentare, pe români nimic nu îi poate conştientiza că stă (şi) în puterea lor să fie fericiţi, prosperi şi ceva mai echilibraţi când vine vorba de entuziasmul provocat de evadări. 
"Sunt liber... sau aşa ceva... " 


41 de comentarii:

  1. Tocmai cu japonezii vrei sa ne compari? Aia au un cult al muncii. De aceea tara lor e unde e, iar noi suntem unde suntem. Dar nu numai ei. Nordul Europei e cam la fel.... Sau cel putin era. E diferenta de mentalitate. Pentru ca e diferenta de educatie. Educatia civica. Pentru cei mai multi dintre noi munca e o corvoada. Nu avem nici satisfactia muncii si nici remuneratia care sa ne faca sa ne placa ceea ce facem. Sunt extrem de putini cei care merg de drag la munca. Asta suna a utopie, dar daca ai norocul sa stii cum e, realizezi ca e un sentiment fantastic si o stare de bine care nu se compara cu nimic altceva. Unii, insa, nu vor fi niciodata multumiti, orice slujba sau orice salariu ar avea. Majoritatea ar vrea sa le curga banii fara sa miste prea mult. Unora li se pare extrem de mult si sa inpinga aerul de colo, colo 8 ore. Se vaita de zici ca muta muntii din loc si afiseaza niste mutre acre de parca ar manca numai lamai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte adevarat tot ceea ce scrii. Insa, daca obosim de acel gen de munca lipsit de satisfactii, ma intreb de unde mai avem energia sa dorim sa mergem sa ne relaxam cu atata ardoare in discoteci, in baruri, in cluburi. Adica impinsul aerului declanseaza in noi valvatai? Pentru ca entuziasmul din cluburi din toate ocaziile nu se compara cu nimic, fie ca e vorba de Revelioane, Valentine's Day, Dragobete, Martisor, 1 Mai, si lista poate continua...

      Ștergere
    2. In primul rand scuze pentru acel iNping :). scuza mea e ca e langa M:)).
      la distractie nu avem retineri :)). distractia nu ne oboseste ... pe unii. daca ar putea-o duce din chef in chef, din liber in liber ar fi perfect, cred.

      Ștergere
    3. Ah, nici nu il remarcasem. "N"-ul.
      Da, curios cum aceasta natiune plangacioasa, evlavioasa, fara vointa, purtata de vant incoace si incolo, se umple de entuziasm cand vine vorba de betii si amuzament.

      Ștergere
    4. pai pentru asta se traieste ... in principiu :))

      Ștergere
    5. :)) Asta e esenta vietii: sa bem, sa mancam, sa ne simtim bine, sa fim iresponsabili, sa nu ne doara capul, sa se streseze altii in locul nostru daca se poate, nu-i asa? Nici nu stiu daca fenomenul e ingrijorator sau tinde sa ne acapareze pe tot mai multi, transformandu-se in normalitate.

      Ștergere
    6. Pai asta e tendinta. sa fii cat mai putin responsabil. las' sa faca altii, daca poti, profita la maxim.

      Ștergere
    7. Iar rezultatele se vad... Din ce in ce mai clar.

      Ștergere
  2. Se spune despre japonezi că ei sunt creştini doar când se căsătoresc :)) pentru că dintre toate ceremoniile de căsătorie ale diverselor religii, cea mai puţin costisitoare e cea a creştinilor :)).


    Apropo. am văzut că scrii din ce în ce mai rar şi m-am gândit să îţi "pases" o leapşă. Cea cu videoclipurile în care apar actori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Japonezii sunt o natiune interesanta, de neinteles pentru celelalte. Am cunoscut aici, in tara, o japoneza, care, dupa ce fusese cu sotul in USA, la studii si lucru, l-a insotit si aici. Era de o amabilitate desavarsita, de un bun simt uluitor, de o modestie fara egal si de o pudoare cum nu se mai prea vede la alte popoare. Oamenii astia, cand prind drag de cineva, fac cadouri, insa nu din cele obisnuite. Iti aduc ceva specific japonez si n-ai decat sa te descurci cu ce ai primit si cu ritualul. :)) Daca poti. :))

      PS: scriu mai rar pentru ca momentan in mine e un gol. Va trebui sa mai fac un soi de cronica de teatru, eventual comparativa, pentru ca, daca ador clasicii, la contemporani ma uit ca la extrateresti. De scriitori vorbesc.

      Ștergere
  3. Te-ai înșelat. Cunosc pe cineva care lucrează la un ONG non-profit (deci toți banii îi primesc de la alții) care va avea liber, ea și toți colegii ei - să te ții bine - de pe 27 aprilie până pe 13 mai. M-am mirat puțin, după care i-am zis că nu-i bine nici așa pentru că o să aibă multe zile de recuperat în week-end. Mi-a răspuns că nu, nu o să recupereze nimic, zilele libere sunt cadou de la ONG pentru că au rezistat atâtea alte zile fără salariu, în perioada în care au fost fondurile blocate. Mai zi ceva dacă ai ce :D.
    Mi-ai luat-o înainte, vroiam să scriu și eu despre asta, dar n-am avut timp atunci când am aflat de...anomalie. Pentru că e de-a dreptul aberant să dai atâtea libere în țara în care se produce cel mai puțin, dar se fură cel mai mult. Însă, dincolo de orice, politicienii sunt și ei tot de-ai noștri, le convine și lor să își ia vacanțe când toată lumea normală la cap muncește și își și ”răsplătesc” astfel mulțimea de proști care îi tot votează. Când vine vorba de a recupera ”zilele libere”, chiulul este generalizat: șmecherii își iau concedii medicale sau se învoiesc pur și simplu, iar la serviciu dacă se duc 10 % dintre angajați care, evident, nu muncesc, ci o țin într-o veselie de zile mari. Toate astea nu le spun din auzite, le spun pentru că am fost martor la așa ceva. Primul meu serviciu a fost într-o instituție de stat, iar când ”recuperam” sâmbăta, din 100 de angajați, dacă eram 10-15 veniți. Și ne strângeam toți în 2-3 birouri și începeau râsetele și veselia. De fapt, primul meu serviciu nici n-a fost serviciu. Niciodată n-am putut să-l numesc așa. Mi s-a părut pur și simplu o aberație. Mă miram când îi auzeam pe alții, colegi ai mei, spunând ”sunt la muncă”. Nu puteam să nu mă întreb care muncă, pentru că eu nu vedeam niciuna. Cred că o să povestesc odată despre asta :).
    E mult, foarte mult de spus, despre mentalitatea românilor vizavi de muncă, salariu, stat, patron etc. Am început să îmi dau seama de asta încet-încet. Dar, poate, detaliem în mai multe schimburi de mesaje :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fata de la ONG e o exceptie care intareste regula. De altfel, rasplata nici nu a fost mare. O persoana care, exact cum s-a spus, s-a incapatanat sa REZISTE fara plata cand facturile se adunau, mormane, in raft, ar merita, poate, si recompensa financiara. Nu de alta, dar ca sa poata plati penalizarile pentru neplata la timp a facturilor.
      Recuperarea zilelor libere e un fel de-a spune, sunt sigura. Adica hai sa mergem sambata la fabrica daca tot ni se impune treaba asta, insa sa nu uitam ca e sambata, deci sa nu ne strofocam excesiv.
      Exista, pe de alta parte, intreprinderi care au de lucru. Au comenzi. Care isi cheama personalul la lucru si in weekend, si care il plateste conform legii, dublu in acele zile. Pentru aceste intreprinderi liberele impuse vor echivala cu un colaps.
      Pe mine cel mai tare m-a uluit atitudinea romanului obisnuit pe care il vezi toata ziua pe sticla, vaitandu-se ca nu are bani pentru plata facturilor si pentru mancare, si care, cand vine vorba de zile libere, leapada masca posomorata si devine brusc extaziat. Uita-te la ce se intampla in cluburi, pe litoral, in discoteci de Valentine's, Dragobete, Martisor, 1 Mai etc. Cat lux. Ce tinute. Ce cadouri. 2000 de euro cheltuiti pentru o noapte. Discrepanta e atat de mare incat ma lasa muta. E de-ajuns un pretext minuscul ca sa ne faca fericiti? O ocazie de a pierde timpul? Si, desigur, banii, cei pentru care muncim de ne sar capacele, si tot tristi suntem pentru ca nu primim conform muncii prestate? Ce popor suntem, Cosmin?.... Normal la cap? E... marea mea nedumerire din zilele astea.

      Ștergere
    2. Demult românii nu mai sunt normali la cap, de când, ieșind din comunismul care a produs atâtea orori, și împotriva căruia au luptat și au murit cu miile pe străzi, românii au ales, ca oile, tot un comunist (mă refer la Iliescu) în anii ”90 :). Occidentul întreg a rămas uluit când a văzut așa ceva, niciunde în lume nu s-a mai pomenit o asemenea aberație. Un cal, sau un câine, dacă ar fi fost votați atunci, nu ar fi mirat așa tare lumea civilizată :)). Deci, iată, pentru a înțelege prezentul, e bine să ne întoarcem în trecut și putem încerca să ne dăm seama de unde a plecat răul. Românii, ca popor, au fost, sunt și vor fi atipici mereu. Asta e părerea mea. Tocmai, cei care se vaită mai tare, aceia nu sunt de crezut.
      Eu cred că sunt mai multe chestiuni aici, apropo de ieșitul în cluburi. Unii, într-adevăr, muncesc pe rupte, stau și câte 14 ore la serviciu și câștigă, să zicem, decent. În momentul în care au niște zile libere, refugiul lor devine clubul. Se duc nopți la rând, se îmbată, fumează în prostie, se rup în figuri, cheltuie zeci de milioane într-o seară, ajung dimineața acasă, dorm toată ziua, noaptea o iau de la capăt. Altora, puțin le pasă de job, nu se implică, trag chiulul, nu sunt nici profesioniști, mint, bârfesc etc., dar idealul lor în materie de distracție e clubul. Și, cum prind ocazia, fug în cluburi cu bani de la părinți sau de la partenerii de relații superficiale. Ăstora să le tot dai zile libere, în același fel le-ar petrece pe toate: ziua somn, noapte club sau ieșit la...terase :)). Pe urmă, sunt unii frustrați, demotivați la serviciu, cu salarii de 2 lei, care trăiesc și scandaluri permanente în familie, nici școală prea multă nu au. Ăștia sunt cei care umplu discotecile pe la țară, sau cluburile jalnice de la oraș. Ieșirea în club reprezintă o evadare din viața mizerabilă pe care o trăiesc, beția îi transpune în alte lumi, iar ”ruperea în figuri” în fața tovarășilor lor, le crește încrederea în sine. În club trăiesc ceea ce nu au în viața de zi cu zi: ciupesc fetele de fund, înjură și zbiară în ultimul hal, se dau în spectacol și sunt aplaudați și încurajați de ceilalți, obosesc făcând ceea ce le place. Cam acestea ar fi cele trei categorii (exceptând pe cei/cele care se duc să ”agațe”) pe care le-am identificat în diverse cluburi și discoteci pe vremea când mă duceam și eu. Nu cred că merge cineva în club doar pentru a dansa, pentru că are ca pasiune dansul. Sau, nu cred că merge cineva în club doar pentru muzica de acolo. Motivele, am văzut, sunt altele. Că se plâng că nu au bani de facturi? Românului îi place mereu să se plângă. Unii, într-adevăr, mai ales cei de la țară, care sunt prost plătiți (dar și la oraș sunt o grămadă), nu au. Cu toate acestea, la club/discotecă n-ar renunța, se duc și dacă au în buzunar numai banii de intrare.

      Ștergere
    3. :)) Mi-a placut comentariul, e foarte bun. Pe cei ce traiesc pentru a face senzatie in club ii vad in stare sa ia credit din banca pentru a nu renunta la distractia lor favorita!

      Ștergere
    4. :)) adica sa iei credit ca sa ai bani de spart in club ca sa pretinzi ca esti ce nu esti? ca aia care isi iau masini de 'nshpe zeci/sute de mii de euro, dar nu au bani de benzina?

      Ștergere
    5. Exact! Stiam pe vremuri o cucoana care locuia intr-un jaf de casa. Stii dupa ce principiu se calauzea? "Conteaza ce pui pe tine, nu de unde iesi. O data iesita din casa, cine mai stie de unde ai iesit?" Aparentele contau mai mult decat orice pentru ea. Asa si astia. Luam, frate, imprumut, numai sa ne simtim si noi bine enshpe zile... :)

      Ștergere
    6. =)) =)) Asta e culmea creditelor!

      Ștergere
    7. Esti sincer mirata, sau... suna cumva natural, data fiind societatea in care traim? :))

      Ștergere
    8. =)) Natural maica, natural! Si mi-e ciuda ca nu m-am gandit si eu la asa ceva pana acum. =)) =))

      Ștergere
    9. :)))))) Iti spun si tie ce ii spuneam Tinei: "Aceste cuvinte ne doare". :)))

      Ștergere
  4. Blue, esti nedreapta! Oamenii trebuie se relaxeze, zau asa.
    Sau poate crezi ca e usor sa tragi chiulul oricand se poate, sa furi (macar un capat de ata sau o coala de hartie... ca nu se stie niciodata cand trebuie), sa fii la curent cu toate barfele despre Bahmuteanca si Columbeanca...
    In plus, exista atatea emisiuni de cultura generala (gen - acces direct, maruta, cireasa de pe tort... si altele care nu-mi vin in minte acum dintr-o acuta lipsa de "culturalizare") emisiuni care nu trebuie sub nici o forma ratate.
    Mai exista Suleyman, exista capodopere muzicale in care văitacii zic cu foc despre cum e sa ai/n-ai bani (si/sau dusmani... de fapt, astia sunt prezenti oricum - pentru dramatismul situatiei).

    In alta ordine de idei, crezi ca o persoana cu asa o viata tumultoasa nu merita o minivancanta de 1 mai, sfantu' Asteapta, pastele cailor, Sfanta Lene, sfantu' trotil si alte cateva situatii de acest fel? Doar nu-si ia omul concediu si minivacanta in fiecare luna, nu? Sunt cateva situatii - putine de altfel - cand o persoana cu adevarat evlavioasa trebuie sa isi caute si de ale sufletului: potol ca si cand maine s-ar programa la o operatie de extirpare a stomacului, si putina distractie (vreo 3-4 zile... hai o saptamana, doua... daca se poate). Pai nu tre' sa te refaci dupa atata munca?
    Sincer, eu vad numai oameni muncitori, oameni care plang atunci cand aud de libere si minivacante. Oameni normali care se intristeaza cu adevarat ca nu beneficiaza de simaimulteliberesiminivacante... parol!

    Ma gandeam ca sunt eu anormala in maaaarea "normalitate" insa observ ca mai sunt cativa care gandesc la fel. E bine. Inseamna ca si OAMENII pe care i-am mai intalnit sunt reali, nu sunt accidente sau plasmuiri ale mintii mele. Inseamna ca nu mi s-a lichefiat creierul si inca mai pot zambi. :)
    Realitatea e ca sub zambetul asta se ascunde groaza ca fetita mea creste intr-o societate bolnava - de ura, de prostie, de invidie, de lene.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii, Dara, ma plang si eu aici, pe blog, ca in viata reala nu cred sa gasesc pe cineva care sa-mi impartaseasca sentimentele. Tuturor li se pare foarte natural sa aiba liber. Economia e prospera, bubuie de bine, oamenii sunt surmenati deja, asadar merita putina relaxare... Ca, exact cum scriai, ce e mult e mult. Zi dupa zi sa se puna la curent cu evolutia personajelor preferate, zi dupa zi sa asiste la scandaluri (nu ca le-ar face placere, dar, daca nu au de ales, ce sa faca, bietii oameni), fireste ca sunt vlaguiti. Si da, saptamana libera va fi un bun prilej sa se mai si alimenteze, ca si asa o fac rar. La Craciun si Paste doar. Cel putin asa par sa se alimenteze, dupa apetitul cu care golesc tot ce e pe rafturile magazinelor in acele zile...
      E-o lume bolnava, intr-adevar. Nu stiu daca si in Occident e la fel. Ceva ma face sa cred ca nu. Insa aici societatea se duce de rapa cu o viteza coplesitoare, si lucrul asta ii ingrijoreaza pe mult prea putini.

      Ștergere
    2. :)) mai, prostie e peste tot in lume, insa nu am vazut atata tziganie ca la noi. noua ne place circul. traim pentru stirile de la ora 5 si pentru acele emisiuni de care zicea si Dara mai sus. iar ei dau tot mai mult pentru ca asta cere "boborul". iar cand mama, tata stau lipiti de tv sa vada asa ceva, cand urla Gutza din totzi ficatzii, sa nu te astepti ca odorul o sa iese cercetator in fizica nucleara, ori o sa ia Premiul Nobel pentru literatura. sa nu ai nici macar pretentii sa lege doua fraze. cand fac gramatica cu Gutza&Comp., sa nu ai pretentii.

      Ștergere
    3. Tina, am o singura replica: "Aceste cuvinte ne doare"...
      :))))))))

      Ștergere
    4. :))) pai la ce drac' ne "trebe" gramatica, ca iote Marean, nu leaga 2 vorbe, da' fuse si primar si presedinte de partid, parca. cand ne conduc astfel de personaje, ce pretentii sa mai avem de la invatzamantul romanesc? ce scoala, tata? la scoala invata prostii. desteptii isi cumpara si diplomele si posturile.

      Ștergere
    5. =)) =)) Tina, mama s-i tata ia-u pulsul societati-i. S-i asta nu se poate face decat prin intermediul emisiunilor pline de miez de la ora 5. As-a ca t-e rog frumos sa nu mai spui ca odoarele nu este destepte, pentru ca faci o mare nedreptate. Mititei-i vo-r sa invete, dar daca profii sunt rai si insista sa ii puna sa deie egzamene si alte alea... =))

      Ștergere
    6. Si odraslele noastre stiu s-a foloseasca tablete. L-e recomanda si domnilor profesori sa invete sa pre-dea d-e p-e el-e, pentru c-a a-sa l-i s-e intipareste ma-i usor in minte, d-in ce am vazut la televizor.

      Ștergere
    7. :)))) sunteti totale! imi amintesc ca pe timpul lui Ceasca sarea in ochi numai una, aia cu "Bine a-ti venit!" pe care o vedeai pendurata prin toate cotloanele pe unde se tinea cate o nunta sau ceva asemanator. mica, mica dar o remamrcasem. acum, nu mai stii incotro sa te uiti ca sa NU iti sara in ochi vreuna. apropo de "avem creer", Blue. :))) ai corectat cu creta rosie? :)))
      bag de seama c-a tunat si ne-a adunat, doamnelor :))

      Ștergere
    8. Pai da! Pentru ca asa mai poti arunca un ochi pe feisbuc atunci cand incurca proful aplicatiile, si in felul acesta iti largesti orizontul, ba as spune ca mai pui o caramida la baza culturii generale. Sau ce, crezi ca nu conteaza sa stii primul cand si-a facut Maricica poze in chiloti, la baie?? Eee?! Eeee?! Vezi?
      Asa se educa un copil. Geniu de mic, si muncitor foc, iar cand creste face credite in banca sa se poata rupe in figuri in club. =)) =))

      Ștergere
    9. =)) Tina, dar ce e rau in at-i ura lume-a "bine a-i venit"? Ca eu chiar nu ânţeleg! =))

      Acum, lasand gluma... i-am făcut praf articolul fetei. Blue, ne ierţi? ;;)

      Ștergere
    10. :)) Mi-ai amintit, trebuie sa iau camera sa pozez meniul. Nu era orice fel de creer, era creer pane. :))))))))
      Retin ca si aici tovarasul a fost intampinat cu "Bine A-TI venit!" pe panouri, cand a fost odata in vizita. :))

      Ștergere
    11. @Dara, nu era nimic, ca nu era nunta mea sa ma simt prost :))), iar desteptul care scrisese, cu siguranta nu se simtea prost :))).

      @Blue, ar fi cazul sa pui si poza, si sa facem si reclama restauranului ... daca si mancarea e ca si gramatica ... faliment scrie pe ei :)))

      Ștergere
    12. Avem creer. =)) Eu aş fi completetat cu un marker: şi-l folosiţi?
      Asta îmi aduce aminte de o întâmplare când un nene intrat într-un magazin a întrebat vânzătoarea: Aveţi chiloţi? :))

      Ștergere
    13. @Dara: ceea ce se intampla cu limba romana e o crima. Poate formam clubul "Ultimul mohican", in speranta ca nu e totul pierdut.
      Daca tot suntem la subiect, 99% sunt pro VROIAM. Nu am sa inteleg niciodata de unde l-au scos. Ai cumva idee de ce se impotrivesc formei corecte? De ce nu accepta "A VOI - VOIAM", si "A VREA - VREAM"?

      Ștergere
    14. =))))))))))))))))))) aveti chiloti? =)))))))))))))))) mi-e rau din nimic!!

      Ștergere
    15. Of... :)) Avem creer si mai avem si patuturi pentru copii cu picioare de lemn... :))))
      In vara pe un afis mare scria: Angajam confectionere pentru masini de cusut cu experienta.

      Ștergere
    16. Nu stiam ca exista o astfel de disputa, dar nu ma mai mira nimic. Peste cativa ani vom avea si forma corecta a cuvantului "almanahe".
      Ca sa-ti raspund la intrebare, zice-se ca "vroiam" e o combinatie - gresita - intre voiam si vream. Desi nu cred ca am auzit pe cineva spunand vreodata "eu vream sa pedalez".

      http://scri.ro/voiam-sau-vroiam-575.html

      Se pare ca "a vroi" nu mai exista in DOOM2.

      Ștergere
  5. Da, explicaţia ta e cea despre care am auzit şi eu povestindu-se. Vom avea almanahe, succesuri, eşece şi "La PSD, dacă nu eşti bun, te ejaculează" (Vanghelie) va suna firesc foarte curând.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aseara m-a tradat oboseala si am luat-o pe aratura. Voiam sa spun ca nu am remarcat daca de obicei folosesc "voiam" sau daca o iau pe scurtatura si il folosesc pe "vroiam" ;)) Pe "vream" sigur nu il folosesc, ba chiar mi se pare dubioasa forma, dar eu sunt om obisnuit, cu o sumedenie de greseli la activ, asa ca una in plus... Insa daca ma prinzi in offside, chiar te rog sa ma penalizezi. :)
      In schimb am avut neplacuta surpriza de a descoperi cuvantul "fregvent" in loc de "frecvent". Imi galopeaza tensiunea cand vad asa ceva, desi realizez ca nu are sens.

      Ștergere
    2. VROIAM e din ce in ce mai utilizat, insa ma incapatanez sa il pastrez pe VOIAM nu doar pentru ca e corect, ci pentru ca suna mai melodios, cred. :) Nu am vazut erori la tine, insa nici eu nu-s atotstiutoare, asa ca iti adresez aceeasi rugaminte, Dara, daca vezi ca scriu idiotenii.

      Ștergere
  6. Intr-adevar, gramatica e pentru babalaci, chestie de fitze de-ale snobilor. Mai bine sa analizeze copiii cat sunt inca mici cine si la indemnul cui si-a facut primul cont de feisbuc din clasa, si care colega are cele mai multe laicuri. Aia o fi cea mai diva dintre toate, presupun. E cel mai dezbatut subiect in mijloacele de transport in comun, il auzi la cei de 10 ani dar si la cei de 18, in egala masura. Ah, si un aidi de mess, daca se poate.

    RăspundețiȘtergere