Arome, arome

Mai ştii gustul indiferenţei, tipo? Dar pe cel al nepăsării? Poftim? Sunt sinonime? Sinonime, dar nu la fel, pentru că, dacă erau la fel, nu aveau două nume. 

Ca s-o spun p-a dreaptă, dacă m-aş lăsa mai des însufleţită de indiferenţă, de nepăsare, mai lin mi-ar fi traseul. Mai puţin sinuos. Mai salubru. 

Deci nu. Refuz să cad în contemplare pentru că voi îmi vorbiţi atât de frumos despre decadenţă morală. Voi sunteţi judecători parţiali, judecători autonumiţi, care nu au luptat spre a-şi câştiga dreptul de a profesa o treabă atât de sensibilă. Aşa că axiomele voastre pot avea caracter legislativ pentru oricine. Pentru mine aberaţii rămân. Până la proba contrarie. Când cel pe care voi îl numiţi om fără să fie vine, cu dovezi, în sprijinul afirmaţiei voastre, mă va convinge. Prin fapte. Vorbele voastre au fost de prea multe ori în vânt pentru a mai fi credibile. 

Am în nări arome de veridicitate, de îndoială, am aromă de suspiciune şi de râs - de-ăla adevărat, de calitate, pe care în anume zi nu l-aţi putut stăvili. 

Dumnezeule. Viaţa poate fi frumoasă atunci când te încrezi în gândirea, în intuiţia şi în inima ta mai degrabă decât să îi laşi pe alţii să te subaprecieze fiindcă e lucrul pe care cu cea mai mare precizie îl ştiu făptui!