După opinia mea, două instituţii nu s-au potrivit şi nu vor face casă bună împreună vreodată. Anume: inteligenţa şi fericirea. Pe astea două nu le poţi cununa, nu le poţi aduce laolaltă, nu le poţi uni, domnule. O ai pe una? Poţi fi suspectat, automat, de lipsa celeilalte. Iertat să-mi fie subiectivismul.
:)) bine zis. cred ca ai dreptate. eu, de fapt, cred ca fericirea e iluzorie sau, in cel mai bun caz, e de scurta durata. avem momente de fericire, dar nu putem fi complet fericiti. fericiti, in adevaratul sens al cuvantului, cred ca pot fi nebunii si naivii. toti ceilalti avem momentele noastre sublime, mai multe sau mai putine, in functie de cum ne e norocul, dar un lucru e cert: sunt de scurta durata.
RăspundețiȘtergereCu scuzele de rigoare pentru intarzierea cu care m-am desteptat... In seara asta am vazut ca era greu e-mailul de comentarii nepublicate. Scuze inca o data.
ȘtergerePai... am vazut oameni fericiti sambata seara. Erau atat de fericiti incat puteam sa jur ca nu-s intregi la minte. Fara sa ma agit prea mult pentru asta. M-am bucurat doar ca nu ii am acasa, pe astia, fericitii. :)
Da. Chiar asa e. In general oamenii inteligenti sufera mult. Dar la urma urmei fiecare-si gaseste fericirea. Oricum fericire nu-i un standard si pacat ca putini inteleg asta. De aici se aduna problemele.
RăspundețiȘtergereCu cat mai multa materie cenusie, cu atat mai atent, mai rabdator, mai asezat iti astepti randul. Astfel ca, pe cand sa ajungi si tu la fericire, constati ca s-a terminat, cum se terminau pe vremuri portocalele. :))
Ștergere