luni, 17 mai 2010

Apus

Astăzi oraşul a avut gust amar. Poate pentru că era rece părea şi deznădăjduit. A fost pentru prima oară când am avut senzaţia că oraşul are un suflu al său, şi azi era în agonie, ca un muribund. O staţie de tramvai mutată de la locul ei conţine un tei enorm. Ecologiştii l-au salvat, dar teiul pare însingurat şi trist acolo. 
Realizez că străbat bulevardul şi mai realizez cât de superficiali suntem. O geacă scurtă şi groasă nu înseamnă invitaţie. Nu invit pe nimeni, mă preumblu încercând să-mi demonstrez că sunt aceeaşi, că mersul nu mi-e atât de deteriorat pe cât am uneori senzaţia, încercând să văd cât pot merge fără să doară, atentă la performanţe fizice şi la vitrine. Nasul roşu se mai vâră în câte un magazin "uitat" deschis până la ore târzii, sunt silită să ies repede deoarece nu-mi plac magazinele în care privirea îmi e urmărită, nu îmi place să mă simt intrusă, nu intenţionez să cumpăr doar ca să mulţumesc vânzătoarea însă nici disconfort nu ţin morţiş să îi produc... 
Oraşul azi a avut gust amar. Gust de oraş uitat de locuitori, oraş frumos, vechi, locuit de persoane nepotrivite, parcă pe bulevard, pe Corso, s-ar potrivi mai bine perechile din epoci apuse, doamnele cu mănuşi albe de dantelă şi pălării din mătase, domni galanţi, perechi, caleşti şi cai şi... Da, devin nostalgică. Atunci când plouă cred cu tărie în reîncarnare şi mi se face dor de cine-am fost. Mi se face dor şi mi-e neputinţă ştiind că vremurile o dată apuse nu se întorc, oricât ai vrea... 


2 comentarii: