sâmbătă, 9 februarie 2013

Geniu profan

După ce am văzut spectacolul duminica trecută, am realizat că Mozart trebuie să fi fost obsedat sexual. Mozart era prezent pe scenă, împreună cu personajele sale, dialogând cu ele, expunând păreri. Rezumatul lui Don Giovanni a fost foarte reuşit, presărat cu puţin umor, şi a demonstrat încă o dată că oamenii au aceleaşi păcate ca totdeauna. Pentru Giovanni obiectivul principal era cucerirea oricărei fuste întâlnite. Nu era pretenţios. Dama putea să aparţină lumii bune dar, dacă era vorba de o menajeră, cucerirea ei era la fel de importantă. Nu-l putem învinovăţi pe Giovanni de inconstanţă. El ştia exact că toate femeile sunt bune. De cucerit. Indiferent de statut, poziţie. Leporello, credinciosul slujitor al lui Giovanni, ajunge să aibă un rol important în acţiune, mai ales atunci când, ocupat cu cucerirea unei slujnice, Giovanni îi cere slujitorului să-i ia locul în budoarul cucoanei. 
Când Don Juan-ul din piesă îl întreabă pe Mozart dacă vrea să îi aducă o femeie, răspunsul lui Mozart a reprezentat cheia. A piesei, a vieţii sale. "Am mai multe femei decât tine. Tu nu eşti decât rodul imaginaţiei mele". 
Mozart a fost un geniu nefericit despre a cărui moarte timpurie nu se ştiu prea multe. Acordurile din "Flautul fermecat" mi s-au părut nepământene. Divine. Contrazicând parcă tematica. Inspiraţia a găsit un teren propice în mintea neliniştită a autorului, care nu pare să fi cunoscut acel tip de dragoste, lipsit de geniu, dragostea simplă, cea care "fără cuvinte îţi spune ce simte", cea pe care eu îndrăznesc să o numesc dragoste adevărată. Care, în simplitatea ei, mută munţii din loc. Cea care, în absenţa geniului, te face singular, important, te face să simţi că viaţa merită trăită. Pentru că îţi dă un rost. Sau mai multe.
Îndrăznesc, aşadar, să susţin că Mozart a fost un geniu profan...


14 comentarii:

  1. Imi place Mozart ca artist. Omul a fost nebun si excentric, dar asta nu ii scade valoare artistica. cel putin in opinia mea. fericit nu avea cum sa fie, geniile nu sunt fericite :)... de fapt cine e fericit?

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost un personaj curios, asta cred si eu despre Mozart.
    Fericiti sunt, pentru scurta vreme, cei care se imbata cu licoarea dragostei. Pe perioada indragostirii sunt cei mai fericiti dintre muritori. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar au o orbire placuta, simpatica si calduta asa, in naivitatea ei... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. La unul cu un titlu ciudat: "Opera - Galeria". Din doua rezumate ale operelor sale ("Don Giovanni" si "Flautul fermecat") ai reusit sa il descifrezi pe Mozart.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aha...foarte interesant. Și mie îmi place muzica clasică, iar la serviciu țin grupuri de meloterapie cu muzică clasică. Asta pentru că s-a dovedit ca are efecte terapeutice extraordinare, mai ales în cazuri de anxietăți, fobii, depresii etc. Iar Mozart e printre preferații mei.

      Ștergere
  5. Stii ce a fost frumos? Mi-era teama ca actorii vor incepe sa cante arii. Si ma intrebam cum vor face asta, pentru ca doar un profesionist reuseste! Dar nu. Piesa a fost vorbita, doar presarata cu cele mai frumoase arii, inregistrate, in interpretari de exceptie. Ariile au ajutat sa iti formezi o parere despre geniul lui Mozart, nefiind neaparat necesare.
    Dar, intr-adevar, exista clasici care te ung pe suflet, functionand ca niste licori magice.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, a fost teatru cu acte in regula, Cosmin. Avem filarmonica in oras insa pana acum nu am fost la vreun spectacol de opera. Pentru ca nu avem o traditie in acest domeniu. Chiar daca m-ar impinge curiozitatea (sper ca nu sunt cu mult mai idioata decat cei care umplu sala atunci cand se intampla vreun eveniment de genul asta), de opera nu se prea bucura nici macar fanii. Exista concerte strict instrumentale, exista, mai ales de sarbatori, Madrigalul invitat, dar toate astea sunt pentru cunoscatori, respectiv fanii inflacarati. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fost o singură dată la operă, când plătise altcineva biletul dar, vorba ta, nu aveam tradiție în domeniu și nu mi-a plăcut. Era o piesă italiană, cu actori români, dar care vorbeau și cântau tot în italiană. Dacă urmăream subtitrarea (căci era afișată pe un monitor), îmi scăpau amănunte de pe scenă. Dacă mă uitam numai la actori, nu înțelegeam piesa. Așa că am scos telefonul și am început să mă joc pe el până s-a terminat bateria. (În acest timp a venit o supraveghetoare la mine și mi-a zis să-l opresc că fac lumină în sală). :))

      Ștergere
  7. :))))
    Haide ca m-ai descurajat de tot. Eu nu am fost in viata mea la opera. Odata am fost invitata, dar responsabilul cu transportul a facut cum a stiut sa nu ma duca, ulterior parand teribil de afectat ca nu putusem merge. Asa ca nu am o idee clara despre ce se intampla in timpul unui astfel de spectacol, live. Am vazut insa Traviata pe youtube, si-am mai vazut si Cavalleria Rusticana, din care sa mor daca am inteles de ce se agitau personajele in halul ala. Am reusit sa ma uit si la jumatate din Carmen. Mi s-a parut atat de "fascinant" incat nu am vazut urmarea niciodata.
    Probabil ca in familiile cu educatie muzicala opera e ceva extraordinar. La fel si muzica simfonica. Personal cunosc o soprana celebra (canta la ONB, deci, daca esti tentat, iti dau nume) si un violonist bun. Amandoi mi s-au parut extrem de teatrali in viata. Afectati. Incapabili sa traga linia intre profesie si viata, ci amestecandu-le in asemenea hal incat povestile lor sunt o varza imensa. :) Ceea ce nu inseamna ca nu or fi oameni de calitate. Pentru cei care ii inteleg. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi și tu că nu e în regulă să te lași influențată. Așa că, până la urmă, tot mai bine ar fi dacă ți-ai da seama singură cum e la operă (sau operetă).
      Totuși, dacă opera are o derulare ca de teatru, ce nu înțeleg eu este de ce o asemenea piesă trebuie să fie cântată, când ar putea fi jucată. Plus că și în limba maternă de s-ar cânta, ar fi aproape imposibil să poți înțelege tot ce se spune acolo. Cu toate acestea, precis are și opera (și opereta) farmecul ei. Nu mă las și, până la urmă, cred că o să ma duc la ”Lacul lebedelor”. N-am auzit pe nimeni să o critice deși, nu e operă, ci, parcă, balet. Evident că nu prea înțeleg eu diferențele, dar nici nu am răbdare acum să caut :).

      Ștergere
  8. E balet, într-adevăr, Lacul lebedelor.
    Opera ca gen muzical a apărut cu foarte mult timp în urmă, şi sunt persoane care au reuşit să o înţeleagă şi să o facă nu doar să supravieţuiască, ci au urcat-o pe culmi. De regulă aceste persoane fac parte din high-class. Dacă ai văzut "Pretty Woman", ştii că Richard Gere o duce pe Julia Roberts (mereu m-am întrebat dacă a fost întâmplare sau ironie) tocmai la "Traviata", explicându-i că opera nu trebuie înţeleasă, ci simţită. În film, Julia a reuşit să simtă mai mult, plângând de emoţie la cele mai înduioşătoare faze, şi să exprime mai puţin plastic ceea ce observase, pentru că avea un vocabular limitat.
    Să desfiinţezi opera ca gen ar însemna să nu mai ai respect pentru marii săi creatori, Mozart, Verdi etc.
    Adecvat mi s-ar părea să nu se caute umplerea sălilor cu oricine. Adecvat mi s-ar părea ca acest gen muzical să fie căutat strict de fanii înflăcăraţi, dispuşi să sacrifice nu doar timp, ci şi sume substanţiale pentru a vedea astfel de spectacole mai puţin accesibile înţelegerii omului obişnuit! Nimeni nu ar risca să meargă să se plictisească undeva unde biletul ar fi de 300 de lei. Iar fanii ar fi mai câştigaţi, pentru că noi, necunoscătorii, nu i-am deranja sub nicio formă. Pentru că adesea îi aud pe amatori văitându-se de calitatea publicului, nu a spectacolului!!! Ceea ce nu este normal să se întâmple! :)))

    RăspundețiȘtergere