Mă aflam într-o încăpere. O încăpere care nu avea nimic neobişnuit. Atmosfera o făceau oamenii. Mai mici sau mai mari, pe cum i-a lăsat Dumnezeu.
Când micuţa doamnă divorţată s-a apucat de prelegeri, am crezut că sunt singura care rămâne uitându-se ciudat la ea. Pentru că micuţa doamnă îşi presară prelegerile cu ticuri - verbale şi nonverbale, cască ochii chiar mai mult decât îi căscase Cel de sus, pentru a sublinia importanţa spuselor sale, şi are nişte filozofii de viaţă foarte date dracului, dacă mi-e permis să mă exprim aşa. Micuţa doamnă vorbeşte cu emfază despre calificarea profesională a părinţilor ei atunci când îi stropeşte pe alţii, clipind des, cu noroi. Alţii e mai bine să nu se afle de faţă, ca să fie tacâmul complet, dar, dacă sunt, niciun bai. "Copilul de psihiatru din mine a descoperit nişte aspecte la actorul cutare, aşa că te rog să mă crezi că ştiu ce spun - e gay, tu!", face, oripilată. După care îl abandonează pe actor şi trece la cineva mai apropiat, cunoscut de mai mulţi prezenţi: "Nu ai observat că gesturile sale seamănă cu ale actorului? Îţi spun eu - e şi motivul pentru care a divorţat. X-ulescu e gay! Eu observ lucrurile astea, înţelegi?" Tot micuţa doamnă, care nu ar fi o doamnă dacă nu ar avea pasiuni atipice, îşi chinuie fiul pentru că ţine morţiş ca acestuia să îi placă să bată la tobe. Îl duce la ore de pian şi se pun la curent cu tot ce mişcă în lumea muzicală. "Imaginează-ţi că_copilul mi-a atras atenţia asupra plombelor de amalgam! Îţi dai seama... dacă_copilul a observat, trebuie să le schimb, să-mi pun plombe albe!" Gândeam că o fi vreo somitate recunoscută copilul, dar nu, copilul are vreo 5 ani, deci, dacă părerile lui nu sunt unele pe care te poţi baza, nu te mai poţi baza pe nimic. "Tu - eu am ajuns la concluzia că suntem un oraş de proletari!!!", i se adresează principalei victime, neţinând cont că nu erau doar ei de faţă. Iar cuvântul "proletar" căpătase o nuanţă ruşinoasă, pronunţat de ea, de parcă ar fi vorbit de sifilitici, retardaţi sau nespălaţi. Necazul legat de proletari era că nu e promovată cultura aşa cum se cuvine în oraş, şi asta li se datorează proletarilor. Femeiuşca asta trebuie că în cei aproape 40 de ani de viaţă s-o fi înconjurat doar de intelectuali de teapa ei, cu gusturi ca ale ei, lucru care mă face să mă întreb de ce dracului o fi înşelat-o şi părăsit-o bărbatul, neproletar, ci, cu siguranţă, intelectual rasat.
M-am uitat la ea - nu eram singura în culpă. Îndrăzneam să respir aerul august din preţioasa ei vecinătate. Copil de proletari, genul de oameni simpli, fără pretenţii, le eram recunoscătoare alor mei că nu mă împiedicaseră să aspir la mai mult. Şi că ăla o fi motivul pentru care eu nu spun, ca micuţa doamnă divorţată: "Poţi să copii", ci spun: "Poţi să copiezi".
Adela mi-a trimis noaptea trecută un SMS. "Sunt la o apă minerală şi la o bere proletară :)) cu Sergiu". Am izbucnit în râs şi-am zis că data viitoare am să vreau să-i însoţesc. Să facem din proletariat un motiv de mândrie, urmând exemplul micuţei doamne care "de ziua mea mi-am oferit... " (ce credeţi că îşi putea oferi o persoană care vorbeşte cu scârbă despre proletari?) nişte bilete la Scala!" Aşa ne mai venim în fire, alteţă.
Şi nu, nu-mi sunteţi antipatică. Augustul dv. fund nu merită să cheltui pe el nici cel mai mic sentiment. Mulţumesc doar pentru lecţie. De pe acum multe lucruri vor beneficia de atribut: iubirile vor fi proletare, drumurile la fel, macii Tinei ar putea să îngroaşe rândurile şi să fie şi ei nişte maci proletari, din solidaritate... Şi Doamne, bine-i să poţi râde - dezinhibat, în prezenţa celor ce gândesc asemănător.
