vineri, 30 noiembrie 2012

Nocturna

"Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit. M-am sculat, atunci, şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit", zicea un vers din Cântarea Cântărilor.
Nu pe iubitul inimii mele l-am căutat trezindu-mă, pentru că fantezia de acum e legată de nişte piese actualizate de-ale lui Cotabiţă, care mie una îmi creează impresia că sună fabulos pentru vremurile noastre tulburi.
De acord?... 


sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Iedera

Creată parcă pentru sceptici, ca mine, "Iedera" are un ton mai degrabă realist, mai degrabă dramatic-caragialesc, mai degrabă trist şi incolor decât pasional. 
Grazia Deledda reuşeşte să descrie cu exactitate nişte personaje. Unele sunt puternice, dar dominate de pasiuni atavice, primare, simpliste, în ciuda caracterului de fier. Poate tocmai prin asta par atât de vii - femeia iscusită, harnică şi frumoasă care cade moale ca o cârpă în braţele bărbatului pe care îl adoră e capabilă să îndure la nesfârşit cârcotelile unui moş dement şi avar pe care îl îngrijeşte, mai suportă şi curtea ne-elaborată pe care i-o face un mai tânăr pretendent, mai e capabilă să raţioneze, să acţioneze, să fie lucidă în cele mai ciudate împrejurări, până când, de teamă că mult iubitul va săvârşi un act nesăbuit, datorită incapacităţii sale de a fi un om practic şi de a se salva de la iminentul faliment, femeia devine ucigaşa bătrânului astmatic lăsat în grija ei, ştiind că astfel averea va intra în posesia debusolatului ei amant. Femeia raţională de până ieri cedează presiunii exercitate de ameninţarea mult iubitului, care, văzându-se perfect inutil, ameninţă cu sinuciderea. Şi uite cum îşi pierde ea minţile, incapabilă să vadă că un om atât de slab cum era idolul său nu ar avea vreodată îndrăzneala să îşi curme zilele. 
Celelalte personaje, aparent secundare, sunt descrise cu o la fel de mare precizie, deşi nu întrunesc atâtea calităţi. Unele sunt teribil de evlavioase, credinţa lor ferventă făcându-te să te întrebi de ce permit ca singura scăpare să fie reprezentată de rituri şi ritualuri, pentru că persoanele în cauză nu par a se ruga lui Dumnezeu, ci mai degrabă ţin la convenţii, rituri şi ritualuri, de la care ştiu că nu se pot abate sub nicio formă, dacă doresc să le fie bine. Ce bine, te întrebi? În ce ar consta binele pentru ei?
În mod curios, preotul are simţ practic şi gândire lucidă. Pare cel mai dezinteresat personaj, cel mai inteligent, cel mai neimplicat fără să fie nevoie, şi, în acelaşi timp, cel mai necesar. 
Povestea sfârşeşte exact cum sfârşesc poveştile din viaţă. Femeia care l-a iubit ca o dementă pe cel mai nepotrivit bărbat ajunge după ani buni soţia sa, aceasta fiind modalitatea de a plăti pentru crima săvârşită.
"Iedera" nu e acel gen de roman pe care să-l citeşti cu sufletul la gură, nici acela al cărui final să vrei să îl citeşti înainte de a-i parcurge, cu conştiinciozitate, paginile, pentru că ele curg în mod firesc, cum curge peste oameni timpul, afectându-i, pe unii mai mult, pe alţii mai puţin, însă schimbându-i pe toţi deopotrivă. Pentru că fiecare început are şi un sfârşit, finalul cărţii îţi lasă un gust amar, dar în acelaşi timp cunoscut: de viaţă trăită. Nefardată, nepudrată, neexagerată. 

joi, 22 noiembrie 2012

K la meteo

Au fost iniţial doar zvonuri, după care acestea au devenit o ştire. 
ANM (Agenţia Naţională de Meteorologie) a găsit ceva interesant de făcut. Auzind angajaţii instituţiei, sau directorii, sau cine ştie cine, piesa lui Marius Moga, interpretată de un duet reuşit format din Andra şi What's Up, ANM-ul s-a revoltat. What's Up şi Andra îi răneau pe meteorologi la sentiment. Le furau demnitatea. Îi jigneau. Aşa că agenţia mai sus menţionată, în loc să-şi vadă de treabă (respectiv să se pună la punct cu starea vremii, să se documenteze, să cerceteze, să dea prognoze cât mai apropiate de realitate), a sesizat CNA-ul, rugându-l să interzică difuzarea piesei pe posturile de radio şi televiziune. Piesa e difuzată pe mai toate aceste posturi, mai destupate la minte sau mai tradiţionale, după cum le-au gândit interesele şi patronii. Aşa că, dacă sesizarea va fi luată în calcul, sugestia mea e să procurăm piesa cât încă se mai găseşte, pentru că poate, cine ştie, cele două instituţii vor pune piesa pe lista neagră, ca pe o înjurătură.
Într-adevăr jignitoare versurile, nu-i aşa? Nu putem să negăm realitatea: 
"Între noi e furtună iar, 
Devastăm tot, ca un uragan, 
Ne minţim ca la meteo
O fi soare dar nu-l văd io". 
Jignitor rău, dar rău de tot. 
Măi oameni buni, deci chiar nu aveţi lucruri serioase de făcut?


marți, 20 noiembrie 2012

Destin

Întrebarea zilei se referă la nişte personaje despre care toţi am auzit măcar odată: la Scarlett şi la Rhett Butler. Pe drum spre serviciu, deşi nu am citit cartea de foarte mult timp, mi-am amintit-o şi m-am trezit întrebându-mă: oare de ce Rhett a iubit-o pe Scarlett? Ce a văzut la ea? Frumuseţea fizică? Firea vulcanică? Dorinţa şi capacitatea de a lupta pentru împlinirea indiferent cărui scop? 
De ce, Rhett, ai iubit-o pe Scarlett? Ea chimie între voi? Nu mi s-a părut. Dimpotrivă, ţi-ai risipit cei mai frumoşi ani iubind o femeie care nu te vedea. Nu te dorea. Nu pe tine. De ce ai ales să iubeşti o femeie frumoasă şi oarbă? Ăsta ţi-a fost, oare, destinul?


duminică, 18 noiembrie 2012

Fara scapare

Pentru un început de săptămână cât mai reuşit şi ritmat... de ce nu? 

duminică, 11 noiembrie 2012

Aceste minciuni

Am crescut crezând în poveştile cu zâne. Cu prinţese. Cu fete bune şi fete rele. Cu domniţe oropsite de mame vitrege, ai căror taţi jucau un rol neesenţial în tandem (momentan neluând în calcul copiii, pentru că ideea cuprindea, în fapt, un "el" molâu şi o japiţă, destinul copiilor fiind determinat de aceste două personaje principale). Am crescut citind despre conduri, despre delicateţe, despre eleganţă, despre cum faptele bune vor primi un răspuns pe măsură, în timp ce celor rele li se plăteşte cu aceeaşi monedă. 
Cineva spunea că ne-am îndoctrinat, că ne-am imbecilizat, că ne-am robotizat şi că ne-am spălat creierul cu ajutorul poveştilor. Viaţa reală nu e ca-n poveşti, e opusul lor. Fă bine şi vezi că ţi-o iei peste bot la modul neelegant, dar practic.
Nu e de mirare că părinţii de acum nu mai ştiu să îşi educe odraslele. Dacă îi citeşti poveşti cu zâne, faci din copil un idiot fără speranţă. Dacă nu îi citeşti, îl forţezi să se robotizeze, îl îndrumi spre o lipsă de creativitate şi de imaginaţie pe care timpul n-o va compensa. Citeşte-i, şi va avea, poate, un vocabular mai bogat decât colegii săi, dar va deveni visător, imaginativ şi nerealist. Nu-i citi, şi va avea vocabular limitat, redus, dar va cunoaşte valoarea banului şi îşi va crea idealuri practice. 
Plătim toată viaţa pentru felul în care am debutat în viaţă. Ducem în cârcă erorile educaţionale făptuite de părinţii noştri. Poate e şi motivul pentru care am o admiraţie sinceră pentru cei ce îndrăznesc să devină părinţi. Dacă nu e nebunie, e un curaj extraordinar. Faci un copil care are mari şanse să devină principalul eşec al vieţii sale. Copilul va deveni un ratat prin excelenţă dacă nu va avea mijloacele de a-şi schimba traiectoria impusă. Dacă nu va şti să aleagă, din timp, un alt traseu. Dacă nu-l va alege pe cel corect. 
Aceste minciuni legate de viaţa în doi, aceste minciuni cu happy-end, aceste minciuni în care dragostea dezinteresată e mai puternică decât orice, aceste minciuni - ar trebui amendate. Autorii lor ar trebui să fie pedepsiţi. Parcă "Fahrenheit 451" începe să aibă o logică imbatabilă! 


sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Holografica

Deşi multe dintre cântecele lui Holograf sunt asemănătoare, având doar unele nuanţe schimbate, există piese de care prind drag la prima audiţie. Când am auzit pentru prima oară următoarea, am fost sincer impresionată. Cred că mai mult datorită mesajului transmis, care este, într-adevăr, minunat, aş zice: 



luni, 5 noiembrie 2012

Poveste fara nume

"Iubirea noastră a fost o îndelungă luptă pentru înfrângere", declara, în piesă, "anonimul veneţian".
Am revăzut povestea. Alta, de fiecare dată, pentru că actorii "mei" sunt capabili să modifice textul, să adauge, să scoată segmente, să îl adapteze, să fie în ton cu sala, cu publicul. Şi fac asta cu atâta naturaleţe, cu atâta profesionalism, cu atâta drag, încât te fac să te gândeşti: "Dacă nu ar fi fost actori, nu ar fi fost nimic!!"
Am fost emoţionată de la bun început. Pentru că povestea e despre doi oameni care s-au iubit şi continuă să o facă şi după ce s-au despărţit. În ciuda umorului, a glumelor prezente pe tot parcursul piesei, eu am simţit cu toţi porii durerea pe care o ascundea povestea. Am simţit-o atât de acut încât mi-am pătat bluza cu rimel. N-a fost ceva neaşteptat când, la omagiile de final, protagonista şi-a aţintit frumoşii ochi albaştri într-ai mei, pentru o clipă. Ne-am simţit una pe cealaltă. 
Spectacolul ăsta se joacă cu sala plină, mereu. Lucru oarecum deranjant, pentru că publicul tânăr aude şi vede doar spectacolul, doar amuzamentul, doar ceea ce aparent e trivial, incapabil să recunoască subtilităţile. Prin urmare, unele replici s-au pierdut, datorită râsetelor tinerilor spectatori care nu rămăseseră să vadă X Factor la televizor. Comentariile ulterioare au fost cele aşteptate. Nu poţi da mărgăritare porcilor. Tinerii sesizaseră doar că protagonistul alunecase pe scena plină cu apă, la finalul spectacolului. A fost teribil de interesant să îl vezi pe Zoli alunecând, nu-i aşa? După o oră şi jumătate de dramă, noi râdem pentru că Zoli a alunecat pe scenă. Pe tineri îi însoţeşte, din ce văd, un fin spirit de observaţie. Bravo lor şi educatorilor lor, fie că e vorba de părinţi sau profesori. Generaţie pierdută. Înecată în superficial şi aparenţe. 
Dincolo de aceste neajunsuri, "iubirea noastră a fost o îndelungă luptă pentru înfrângere" mi-a amintit de ce a fost odată. Cândva.