sâmbătă, 31 august 2013

Uite-asa

În unele din versurile băieţilor mă regăsesc. Poate nu doar eu. Uite-aşa, de sâmbătă seara.

duminică, 25 august 2013

Transfer

Unele lucruri sunt menite să te transpună, să te transfere în alte vremuri, să îţi amintească de sufletul de odinioară, "din vremea când, copil, aşteptai anii de-acum". Proastă ai fost, proastă ai rămas, constaţi, cu aceeaşi amărăciune dintotdeauna. 
Am revăzut, a câta oară, "Declaraţie de dragoste". Nu pentru că am făcut o obsesie din vizionarea filmului. Îl văzusem când s-a lansat şi acum, în ultimii... doi ani, a doua oară, cred, pentru că televiziunile redifuzează filme vechi. 
Povestea nu e neapărat originală. Un Romeo şi-o Julieta. Lume invidioasă, uzurpatori, răutăcioşi în jur, snobi, profesori care găseau că principala vină a fetei era aceea că "nici nu ştiţi din ce familie provine, vai de ea" (observaţie care dovedeşte că oamenii nu se schimbă şi pace, domnule). Curioasă a fost doar alegerea lui Făt Frumos, care, deşi crescut de o madamă cu principii solide, de la care nu abdică sub nicio formă, se încăpăţânează să-şi facă singur alegerile în viaţă. Bine, finalul, deşi uşor forţat, pare happy-end-ic, însă e menit să sensibilizeze fiinţele proaste, ca mine.
"Eu sunt un zbor frânt,
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o palmă fierbinte,
Un zâmbet pierdut în râsul tău...
...........................................................
Mi-s gândurile păsări îngenuncheate-n zbor
Cu aripile frânte de cerurile grele,
Purtând spre împlinirea arcadelor de stele
Întâiul pas învins al prăbuşirii lor... 
.............................................................
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au îngheţat fără rost
În ierni de aşteptare".

(George Şovu)
Şi când te gândeşti că finalul e foarte posibil să se transfere într-o baladă a trecerii prin spini... 

vineri, 16 august 2013

Aratare

Îmi ies din minţi când oamenii care au despre ei înşişi păreri uluitor de bune iar despre lume în general păreri împărţite vin şi declamă, cu emfază: "Vreau să-ţi arat... ". 
Cucoană, anul trecut pe vremea asta vorbeai cu oroare despre faptul că "suntem un oraş de proletari", matale neîngroşând categoria, că te-a făcut mă-ta patroană. Iacătă că tac-tu, celebru medic psihiatru, mă-ta, farmacistă de top şi profesorii mătăluţă care te-au îndrumat spre artă, ca să te delectezi, să nu stai să înnebuneşti conducând farmacia umplută de angajaţi proşti, probabil proletari şi ei, nu te învăţară nicicare cum naiba se conjugă verbul "a arăta" la prezent! Şi nici măcar personajele din mult iubitele opere care te încântă la Scala şi la Viena nu te-au învăţat să vorbeşti corect, cât să nu-i zgârii pe creier pe proletari.
Trăiască aerele şi fiţele-n cap. Deşi eu cred că sunt de porc.

duminică, 11 august 2013

Truism

 Am găsit-o întâmplător. Şi m-a pufnit râsul.

Perfect

Încă nu am înţeles de ce piesa asta mi se pare fabuloasă. Completă. Perfectă. Chiar dacă cineva credea că solista e... Cezar Ouatu.

joi, 1 august 2013

Spusa

Astăzi cred cu tărie în ceea ce se spune. Anume că "banul la ban trage şi păduchele la păduche". E foarte probabil că aşa e şi bine. Alte combinaţii ar naşte hibrizi monstruoşi. Şi-ar fi păcat.