marți, 4 septembrie 2012

Blue Cafe



Pentru zilele în care te copleşesc. Grijuri, îndatoriri, dar, mai ales, muzici... 
Te recunoşti om. Cu limite. Cu defecte. 
Făcând un rezumat al multor ani, constaţi că, profesional, toţi şefii ţi-au fost interpreţi de muzici şi melomani. Cu o iubire pe care nu o puteau păstra secretă, pentru că le încingea măruntaiele, astfel că o împărtăşeau, generoşi, măcar în privinţa asta, celorlalţi. Dacă fosta şefă lucra fluierând, de ajunseseşi să auzi sunetele acelea lipsite de sens sau coerenţă şi când mergeai singură pe stradă, aici a existat, mai întâi, dragostea pentru Rammstein. Te uitai uneori cu coada ochiului la videoclipuri - înţelegeai că au un sens, un substrat, un ceva pe care doar unii, doar fanii îl pot pătrunde, iar tu vedeai doar nişte băieţi mari, care refuză să se maturizeze, care încă poartă măşti de balaur, ca la Halloween, care încă se joacă cu focul, care, de dragul senzaţionalului, grohăie precum porcii, şi le iese. Asta a durat o vreme. După care gusturile s-au împărţit. De pe acum se ascultă când hard-rock extrem, când "Cavalleria rusticană". Nah. Aşa, pentru liniştea ta. A ta? A cui?
Nu mai faci eforturi să înţelegi. Gusturile sunt prea variate ca să aparţină aceleiaşi persoane. Personalităţi multiple? Nu. Doar căutări ale sinelui, probabil. Zgomotoase căutări ale sinelui, mai ales câtă vreme condiţiile necesare pentru asta nu sunt întrunite. Te poţi căuta şi te poţi găsi dacă te cauţi cu sinceritate. Poate că totuşi unii nu mai pot trăi fără o paletă diversificată de genuri muzicale pe care să le asculte fervent. Întrebarea, de bun simţ aş zice, e... cât de intoxicat să fiu cu anumită treabă încât să doresc, cu orice preţ, să o împart cu ceilalţi, cărora nu ne spune nimic, parţial pentru că m-am îngrijit de asta?
Lucrurile sunt ceea ce ar trebui să fie, probabil. Muzica taie din elanul dialogurilor. Te fereşte de efortul de a-ţi deschide gura prea mult, şi ai scuze: asculţi. Te concentrezi. 
Şi totuşi, despre om se spune că e un animal social. Ce ai în minte când îi impui celuilalt animal social de lângă tine să asculte ceva până la limita cu nebunia? 
Îţi place o piesă. O asculţi cu drag. De zece, douăzeci, patruzeci de ori pe zi. Fă testul. Ascult-o, în aceeaşi zi, de dimineaţa până seara. Vezi cu ce gust rămâi. Vezi dacă a doua zi mai vrei s-o auzi. 
Of. Nu credeam că muzica poate fi un blestem. Se pare însă că, dacă încape pe mâinile cui nu trebuie, devine. 

20 de comentarii:

  1. :) ai viatza grea. iti trebuie un gram de nebunie sau o crasa lipsa de bun simt pentru asta. inca nu m-am decis de care dintre ele sufera individul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ma pot pronunta. Sunt framantari acolo, asta e clar. Insa ma intreb... daca tratamentul pentru boala mea i-ar ucide pe cei din jurul meu, l-as accepta? Eu ma intreb. El nu. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)))) deci pana la urma e chestie de bun simt. tu il ai.

    RăspundețiȘtergere
  4. Offff. Ca uneori asa e de bine fara... :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Mărturisesc că sunt derutat :). Am înțeles ce ai vrut să spui în articol și sunt de acord cu tine. Și eu am pățit-o cu muzica, mai ales când locuiam prin cămine. Mai mult, aș extinde chestia asta și m-aș referi la gălăgie pur și simplu. Pentru că și muzica ce nu-ți place (sau nu ai dispoziția necesară pentru a o asculta, sau nu o înțelegi, sau ai altceva de făcut atunci etc.) e nimic altceva decât gălăgie. Nu mai demult decât în iulie, anul acesta, când am fost în concediu și stăteam într-un hotel obscur, se auzeau manelele din fața ușii mele, iar noaptea, la ora 3, se izbeau cu furie uși și se bătea cu pumnii în pereți. Mai rău, unii, de deasupra, din lateral, cine știe, trânteau paturi, hârșcâiau scaune, ba chiar săltau mesele de colțuri și le lăsau să cadă pe podea. O fericire, nu alta! Doar nesimțire? Ar fi chiar decent să fie numai atât. Eu cred că e mai mult, iar dacă stau acum să mă gândesc, cred că e proastă creștere, împreunată cu limitare mentală, dar și senzația că pot să fac ce vreau, n-are nimeni ce-mi face. Evident că asemenea indivizi n-au fost niciodată sancționați pentru propriile deviații de comportament. Categoria de acest tip crede că lumea e la picioarele lor și, astfel, își pot permite orice, iar ei, precum brutele, se impun prin prostie și tupeu în fața unor autorități care nu mai țin demult la respectul față de celălalt, dar nici la bunul simț. Și, totuși, mai face și banul diferența. Dacă eram într-un hotel de 5 stele, sunt convins că asemenea indivizi ar fi fost scoși afară cu poliția.
    Dar ziceam că sunt derutat pentru că, din discuțiile voastre pe marginea subiectului, îmi pare că, persoana care a comentat prima, are acces la alt substrat, adică la acela care a inspirat articolul. Așa să fie? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Cosmin, nu trebuie sa fii derutat. Lucrurile sunt simple. Eu de beneficiile aduse de muzica (de opera) am parte la lucru, asta insemnand 10-12 ore pe zi. E singura treaba pe care nu am mentionat-o mai sus, si pe care Tina o stie.
    Ai mare dreptate in ce scrii. Sa nu te poti bucura de liniste, de somn, sa nu-ti auzi gandurile proprii datorita zgomotelor produse de altii e o pedeapsa! Dar, daca inlocuim manelele cu muzica simfonica, avem oare alt rezultat? Asta ma deruteaza pe mine...

    RăspundețiȘtergere
  7. 10-12 ore/zi ești ”obligată” să asculți muzică simfonică? Ai dreptate, dacă înlocuim manelele cu muzica simfonică efectul e chiar același (ba chiar mai mult decât atât) :).

    RăspundețiȘtergere
  8. Răspunsuri
    1. Cum zice proverbul ala romanesc:
      "Ce-i mult nu-i bun"
      orice e in exces isi pierde din valoare, chiar daca initial e minunat, ajunge sa devina insuportabil.
      Dar cum am mai spus, e chestie de bun simt pana la urma, de respect fata de cel de langa tine. Dar unii nu pricep pana nu sunt pusi in aceeasi situatie. daca individul ar fi obligat sa asculte 1o ore pe zi, 5 zile pe saptamana, un stil de muzica, clar altul decat opera care se pare ca nu il deranjeaza... poate ar intelege. desi ami senzatia ca toata chestia asta cu opera e numai un moft: "Hai sa va arat ce superior sunt eu, idiotilor."

      Ștergere
  9. De asta imi e teama si mie. Ca nu se regaseste cu adevarat in acel stil, ci incearca sa se disocieze de "gloata", prin preferintele muzicale recent insusite.
    Si da, ma recunosc intoxicata de "Turandot", care e o opera greoaie si fara arii cunoscute. Macar de-ar fi "Traviata"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ”Traviata” e ”grele”, nu e pentru oricine :P

      Ștergere
    2. E doar un moft in comparatie cu "Turandot", crede-ma. :))
      Am intrebat... totusi, de ce muzica grea si nu arii mai accesibile. "Pentru ca acelea sunt comerciale", mi s-a raspuns. Noi suntem acel... geniu care asculta si pricepe ce restul lumii nu poate intelege, fiindca are tarate in cap, era mesajul. :)

      Ștergere
  10. N-am auzit de ”Turandot” niciodata, pe bune :). Ce tare aia cu tărâțele!...Vrei să-ți dau un sfat? (pe care, de altfel, sunt convins că-l știi :D.

    RăspundețiȘtergere
  11. :)) E din soiul celor care pot fi trasmise doar pe cale orala? :))) Sfatul?

    RăspundețiȘtergere
  12. Pune și tu rock agresiv și dă volumul tare. Spune că așa te poți concentra mai bine, ba chiar iți crește și randamentul astfel. Adaugă și faptul că ți-ai dat seama de chestiile astea abia de curând. Încearcă asta și să vezi ce se întâmplă :).

    RăspundețiȘtergere
  13. Oricum pare casa de nebuni acolo. Daca mai vin si eu cu ce spui... Intrebarea unui strain de situatie a fost: "De ce canta oamenii aia de parca s-ar lovi cu capul de ceva? Asa, cu hopuri? Sau... despre ce canta?" M-am simtit usurata cand m-am spalat pe maini si am zis ca eu una n-am habar.

    RăspundețiȘtergere
  14. Te cred. Păi, dacă vii și tu cu rock, o să fie contrareacție la reacție, ceea ce ar putea duce la anihilarea primei reacții :D. Eu zic că merită să încerci :P.
    P.S. Ți-am dat răspuns pe blogul meu la ultimul comentariu al tău la filmul ”Orfana”. Mai degrabă e un comentariu complementar, decât un răspuns la comentariul tău. Dacă te întrebi ce m-a apucat de scriu despre filme pe blog, răspunsul e că eu scriu demult despre filmele pe care le văd, dar până acum o făceam pe facebook. De-abia de curând mi-a venit ideea să pun comentariile și pe blog (chiar dacă știu că nu prea le citește nimeni) :). Pe facebook am un grup care se numește ”Ce filme (bune) am mai văzut” și mai sunt înscris într-un alt grup denumit ”O carte pe săptămână”. Chiar și numai pentru atât și tot merită să îți faci cont de facebook :P.

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu cred ca pe bloguri putem scrie despre orice. Chiar si despre filme, de ce nu? Ne prezentam impresiile, nu dam nimanui in cap. Am sa revin mai amanuntit. :)

    RăspundețiȘtergere