miercuri, 8 februarie 2012

Concret versus abstract

 Dimineaţă privirea mi-a căzut pe un afiş mare, prezentând spectacolele lunii februarie. Am avut mereu o slăbiciune faţă de teatru, adoram să văd şi să revăd, să retrăiesc cu altă inimă aceleaşi emoţii - sau or fi fost altele? Altele au fost, de fiecare dată. Pentru că nu poţi să nu sesizezi emoţiile pozitive sau pe cele negative ale actorului care, deşi îmbrăcat, e gol şi descoperit în faţa unui public atent. Pe actor îl simţi când e tracasat, vesel, trist, când se adaptează cu uşurinţă rolului sau când totul i se pare angoasant. 
Am văzut şi revăzut un spectacol tocmai pentru noutatea pe care o transmiteau emoţiile - mereu altele - actorului. Aceeaşi piesă putea fi răvăşitoare sau motivaţională. Aceleaşi acte puteau fi amare sau amuzante. E adevărat că publicul are un rol covârşitor în prestaţia actorului. Cel mai bun actor nu e decât un mim insipid dacă sala îl priveşte cu ochi goi, care nu doresc să înţeleagă, după cum un actor mediocru poate străluci dacă beneficiază de susţinere şi simpatie. 
Nu cred că întregul public sesizează diferenţele. Cred însă că mare parte din el o face. Face diferenţa. De unde o piesă nu va fi niciodată la fel. Nu e ca într-un film văzut în reluare. Nu e ca o piesă pusă pe repeat. Aerul acela are ceva inedit întotdeauna. Ceva rar, ceva neaşteptat, ceva uluitor, copleşitor, ceva viu. 
Mă gândeam la puţinii amatori de teatru din zilele noastre. Mă gândeam la ei, pentru că îi regăsesc în sălile de teatru, în timp ce în ambientul meu nu. În ambientul meu femeile sunt preocupate să gătească, să-şi socotească turele, zilele de salariu, să se supere pe soţii care li se par imbecili, să investească în educaţia copilului. Vieţile celor din ambientul meu sunt atât de sufocate de concret încât abstractul li se pare o nebunie. Iar arta, indiferent de formele ei de manifestare, e ceva abstract. Nu e ceva pe care îl ţii în mână. Nu îţi ţine de foame, nici de cald, nu îţi încălzeşte ciorba, nu îţi aspiră praful de pe parchet. 
Mă întreb cum viaţa de familie poate ucide nevoia de îmbogăţire spirituală a omului. Şi mă mai întreb cine deţine o cantitate mai mare de fericire? Concreţii sau abstracţii?...


6 comentarii:

  1. arta tine de cald ... dar sufletului :) si e nepretuita pentru acei care sufletul mai inseamna ceva, ceva mai mult decat ce gatesc la pranz si cu ce ma imbrac maine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot si nu vreau sa-mi imaginez o omenire care traieste doar pentru a manca sau pentru a fi in competitie cu ceilalti in privinta bunurilor materiale acumulate. Ar fi o omenire robotizata. De fapt asta e tendinta. Numai ca unii nu s-au afiliat, si faptul ca nu-s chiar singura in acest "protest" impotriva robotizarii imi da sperante. Sufletul, ca vrem sau nu vrem, exista si el. Acum depinde de fiecare de ce are mai mare grija. Ma gandesc ca degeaba as sta la 25 de grade in casa, cand afara sunt -25, cu mintea golita de continut, evaluand doar sansele ca maine sa am mai multe grade in casa, pe bani putini. Ce placere de a trai poti gasi cand iti abrutizezi sufletul?

      Ștergere
    2. catre asta ne cam indreptam. pentru unii nevoile materiale devin mai importante dupa casatorie. parca se produce un click undeva. se inchide o usa ... dar se deschid altele, banuiesc :))

      Ștergere
    3. O, da. Se deschid usi care te trimit la competitii stupide. Masina noastra sa fie mai frumoasa decat e masina vecinilor, casa mai noua decat a prietenilor, copilul mai rasfatat decat al nasilor, jucariile mai de firma.
      Se reseteaza mintile - insa nu am vazut minti resetate in bine. Parca se tampesc. Dar poate asta se intampla doar in apropierea mea.

      Ștergere
  2. cand esti necasatorit, nu-i intelegi pe cei casatoriti, cand te-ai casatorit, nu-i mai intelegi pe ceilalti :))
    se schimba perspectivele, telurile etc.
    nu se intampla numai in preajma ta, fii linistita, e boala generala :)). cred ca noi, ca oameni avem doua programe. unul care ruleaza pana la casatorie ...de fapt nu, pana la aparitia primului copil, atinci e schimbarea radicala, si al doilea program intra in functiune cand apare bebe-ul. :) cum s-ar spune... 2 cicluri de viata.

    RăspundețiȘtergere
  3. God. Cine ştie ce fel de om voi deveni în al doilea ciclu. Cel puţin voi avea cu cine mă însoţi la cumpărături pentru ăl mic. Vom merge în cârduri, ca gâştele, mestecând fiecare teoria sa despre buna creştere a celui mai copil dintre toţi copiii pământului, care va fi al meu. Normal. :D

    RăspundețiȘtergere